Antena 3 CNN Actualitate Social Tren sărit de pe șine la Olt. Cinci vagoane s-au răsturnat

Tren sărit de pe șine la Olt. Cinci vagoane s-au răsturnat

Un tren de marfă cu 37 de vagoane a deraiat în judeţul Olt, între staţiile Drăgănești Olt și Caracal. Cel puțin 15 vagoane au sărit de pe şine, iar cinci dintre acestea s-au răsturnat pe celălalt fir de mers. 

Tren sărit de pe șine la Olt. Cinci vagoane s-au răsturnat
17 Feb 2020   •   08:10

Trenul transporta cereale. În urma incidentului feroviar, circulaţia a fost întreruptă în ambele sensuri, pentru întreaga zi. Potrivit primelor informaţii nu sunt victime.

Trei trenuri inter-regio au fost anulate, iar călătorii au fost îmbarcaţi în alte garnituri, care îi vor duce la destinaţie pe o rută ocolitoare.

”Menționăm că circulația feroviară este oprită  pe magistrala 900, la kilometrul feroviar 142+400 de metri, între stațiile CF Stoenești și Drăgănești-Olt, județul Olt, după ce, în cursul nopții, un tren marfar, care circulă pe relația Craiova – București Nord și ce avea în componență 37 de vagoane încărcate cu cereale, a deraiat cu 15 dintre acestea. Cinci vagoane s-au răsturnat și pe celălalt fir de mers, motiv pentru care traficul feroviar este întrerupt în ambele sensuri de mers. Evenimentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă pagubele materiale sunt însemnate la infrastructura feroviară”, se arată într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: Olt tren
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close