Antena 3 CNN Actualitate Social Un milion de români au 10.000 de lei în cont şi nu ştiu de ei

Un milion de români au 10.000 de lei în cont şi nu ştiu de ei

Un milion de români au 10.000 de lei în cont şi nu ştiu de ei
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    16 Oct 2018   •   12:45

Un milion de români au 10.000 de lei în cont şi nu ştiu de ei, susţine Radu Crăciun, directorul general al fondului BCR Pensii şi preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), citând un sondaj efectuat recent de asociaţie.

„Una dintre întrebări a fost dacă ştiţi câţi bani aveţi în contul de pensii. Practic doar 3% au afirmat că au peste 10.000 de lei. În paralel noi am calculat din estimările noastre cam câţi ar avea de fapt peste 10.000 de lei. Şi am descoperit discrepanţa între calculul nostru teoretic şi statistica pe care o sugera analiza noastră. Şi a fost lucrul care sincer ne-a mirat şi pe noi foarte tare. Prima dată am crezut că e o greşeală de calcul după care am refăcut-o, revalidat-o. Şi într-adevăr, în final am ajuns la concluzia că undeva până într-un milion de români, dar cu siguranţă peste 500.000 - 600.000, au cel puţin 10.000 de lei în contul lor şi fie nu ştiu că au atât de mult, fie nu ştiu deloc”, a spus Radu Crăciun. 

Potrivit sondajului, la 11 ani de la lansarea sistemului de pensii private obligatorii, românii au încredere în Pilonul II, îşi cunosc drepturile şi sunt conştienţi că toate contribuţiile lor contează pentru dezvoltarea economiei. 

Datele reies din primul studiu sociologic naţional care a evaluat atitudinile şi percepţiile cu privire la Pilonul II de pensii, realizat la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, de către compania de cercetare ISRA CENTER.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: pensie sondaj bani
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close