Antena 3 CNN Actualitate Social Un nou program guvernamental pentru cei care vor să își ia casă

Un nou program guvernamental pentru cei care vor să își ia casă

Un nou program guvernamental pentru cei care vor să își ia casă
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
06 Mar 2019   •   15:09

Românii care vor să beneficieze şi de o primă de la stat de 250 de euro pe an în timp ce economisesc bani pentru locuinţă vor putea accesa din nou programul guvernamental Bauspar, prin băncile pentru locuinţe BCR şi Raiffeisen.

Programul guvernamental ce poate îmbunătăţi confortul locativ al românilor are de azi finalizată norma de aplicare a Noii Legi privind Sistemul de Economisire Creditare (Bauspar). Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR) a anunţat că Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale au adoptat normele metodologice de aplicare a Legii, care au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 4 martie 2019.

Principiile fundamentale ale sistemului de economisire creditare sunt simple. Întâi clientul Bauspar economiseşte, statul susţinând prin intermediul unei prime de stat acest comportament, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care îşi doresc acest lucru şi care sunt eligibili.

Acest program guvernamental, având la bază noua lege, vine în ajutorul persoanelor fizice care doresc să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă în domeniul locativ:

· Orice cetăţean român, indiferent de vârstă, poate beneficia de prima de stat (inclusiv minorii şi persoanele de peste 65 ani);

· Prima de stat rămâne la acelaşi nivel: 25% din depunerile anuale, maxim 250 euro/an;

· Justificarea doar a primei de stat şi a dobânzii aferente va fi obligatorie.

Prevederile noii legi nu se aplică retroactiv, ci doar noilor contracte de economisire-creditare, ce vor putea fi în vigoare, în conformitate cu nouă lege, după ce Banca Naţională a României va aproba noile caracteristici. Pentru contractele vechi, aflate în derulare, băncile pentru locuinţe vor trebui să trateze primele de la stat pe baza vechii legislaţii, scrie adevarul.ro. 

×
Subiecte în articol: casa
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close