Antena 3 CNN Actualitate Social Uniunea Europeană vine cu noi reguli pentru protecţia consumatorilor

Uniunea Europeană vine cu noi reguli pentru protecţia consumatorilor

Comisia Europeană vine cu un nou set de reguli împotriva practicilor comerciale neloiale şi a campaniilor false din mediul online, iar România are maximum doi ani să transpună în legislaţia naţională directiva UE.

Uniunea Europeană vine cu noi reguli pentru protecţia consumatorilor
Sursa foto: sursă foto:pixabay.com
08 Ian 2020   •   18:23

Intitulată „A New Deal for Consumers” (Un nou Pact pentru Consumatori) noua directivă europeană reglementează inclusiv practicile online ce pun consumatorii obişnuiţi într-o poziţie dezavantajoasă. Spre exemplu, de acum este interzisă folosirea algoritmilor proiectaţi pentru achiziţionarea în masă de bilete la concerte (noul model de bişniţă online), iar agenţilor economici le este interzisă plasarea de recenzii false pe propiul website. Astfel, pentru a evita situaţiile în care angajaţii unui hotel, spre exemplu, ar posta ei însuşi recenzii favorabile, UE obligă managerii unităţilor hoteliere să se asigure că recenziile vin doar de la clienţii reali, scrie Adevărul.

 

×
Subiecte în articol: protectia consumatorului
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close