Antena 3 CNN Actualitate Social Vouchere de vacanță. Angajații vor fi chestionați

Vouchere de vacanță. Angajații vor fi chestionați

Vouchere de vacanță. Angajații vor fi chestionați
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    17 Sep 2018   •   15:20

VOUCHERE DE VACANȚĂ 2018. O analiză completă, post-implementare a măsurii de acordare a voucherelor de vacanţă va scoate în evidenţă impactul real al acestora, atât pentru angajat şi angajator, cât şi pentru agenţii de turism şi hotelieri, a anunţat, luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

„Ordonanţa de Urgenţă nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă a vizat introducerea acestora ca măsură în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajaţilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul tichetelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate şi eficienţă mărite. Pentru a fundamenta impactul acestei măsuri, în parteneriat cu ANAT, FPTR, HORA, Sindicatul Funcţionarilor Publici şi APET, vom realiza un sondaj privind opinia salariaţilor, angajatorilor, agenţiilor turistice şi structurilor de primire turistice referitor la voucherele de vacanţă”, a spus Jianu.

Conform acestuia, în perioada ianuarie-iunie 2018, au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro. Această sumă este 5 ori mai mare faţă de cea din 2017.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital
x close