Antena 3 CNN Actualitate Social VREMEA.Vine iarna grea peste România. Ninsori și ger în mai multe zone ale țării

VREMEA.Vine iarna grea peste România. Ninsori și ger în mai multe zone ale țării

VREMEA.Vine iarna grea peste România. Ninsori și ger în mai multe zone ale țării
02 Dec 2019   •   08:40

VREMEA. În regiunile din vestul, nordul şi centrul ţãrii, vremea va fi închisã, iar aria precipitaţiilor în extindere. În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales dupã orele amiezii, se va depune strat de zãpadã.

VREMEA. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte. În restul teritoriului cerul va fi variabil în cursul zilei, apoi se va înnora şi vor fi precipitaţii slabe sub formã de ploaie, lapoviţã şi trecãtor ninsoare. Local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge şi se va depune strat de zãpadã, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.

VREMEA. Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depãşi 80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificãri trecãtoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45...55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentã, vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade. Izolat se va semnala ceaţã.

VREMEA. În București, luni, temperatura înregistrată nu va depăși 4 grade. La noapte termometrul va înregistra un grad.

×
Subiecte în articol: vremea ger ninsoare
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close