Antena 3 CNN Actualitate Şofer care vorbea la telefon în maşină, tâlhărit de un bărbat rănit care aştepta ambulanţa

Şofer care vorbea la telefon în maşină, tâlhărit de un bărbat rănit care aştepta ambulanţa

Şofer care vorbea la telefon în maşină, tâlhărit de un bărbat rănit care aştepta ambulanţa
Sursa foto: Foto: hisislondon.co.uk
de M.Z.    |    06 Aug 2012   •   21:05

Un bărbat din Suceava a reclamat că în timp ce stătea în maşină şi vorbea la telefon a fost tâlhărit de un tânăr care l-a bătut, l-a ameninţat cu un cuţit, i-a spart parbrizul şi pneurile autoturismului, anchetatorii susţinând că agresorul fusese implicat într-un scandal şi aştepta o ambulanţă, pentru că era rănit.

Victima, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a reclamat că în noaptea de duminică spre luni, în timp ce se afla în comuna Frătăuţii Noi, a fost tâlhărit de un alt tânăr care i-a furat telefonul mobil şi un lănţişor din aur, după care i-a spart parbrizul autoturismului şi i-a tăiat pneurile, informează Mediafax.

Tânărul tâlhărit mergea cu maşina în comuna Frătăuţii Noi, unde urma să se întâlnească cu prietena lui. Ajungând în comuna Frătăuţii Noi, în timp ce stătea pe drumul comunal şi vorbea la telefonul mobil, stând cu geamul portierei stânga-faţă deschis, a fost lovit cu palma peste faţă de un alt tânăr, care i-a smuls lănţişorul de la gât şi l-a ameninţat cu un cuţit.

În timpul conflictului, în zonă au venit mai mulţi localnici care i-au cerut tânărului agresat să plece, moment în care agresorul a tăiat cu cuţitul toate pneurile autoturismului şi a spart parbrizul cu pumnii.

Cu toate acestea, şoferul a pornit motorul autoturismului şi mers cu maşina aproximativ 20 metri, după care a oprit şi a coborât de la volan pentru a verifica starea maşinii, moment în care agresorul l-a ajuns din urmă, l-a lovit cu pumnii şi picioarele şi l-a ameninţat cu cuţitul.

Tânărul agresat a abandonat autoturismul şi a fugit spre centrul comunei, de unde a solicitat telefonic intervenţia poliţiştilor.

Agresorul a fost găsit la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a mers pentru a primi îngrijiri medicale întrucât era rănit, anterior tâlhăriei el fiind implicat într-un scandal în casa unei localnice. Astfel, poliţiştii au stabilit că agresorul a intrat în casa unei femei din comună, unde a provocat scandal, ameninţând-o cu moartea. În timpul scandalului, femeia a solicitat sprijinul tatălui său, care a reuşit să-l calmeze pe agresor şi să-l convingă să plece.

Agresorul este cercetat penal pentru tâlhărie, distrugere, violare de domiciliu şi ameninţare, fiind reţinut pentru 24 de ore, iar marţi va fi dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă.




×
Subiecte în articol: Suceava talharie ambulanta ranit
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close