Antena 3 CNN Actualitate Solicitarea DNA privind urmărirea penală a ministrului pentru Relația cu Parlamentul a ajuns la Senat

Solicitarea DNA privind urmărirea penală a ministrului pentru Relația cu Parlamentul a ajuns la Senat

Solicitarea DNA privind urmărirea penală a ministrului pentru Relația cu Parlamentul a ajuns la Senat
28 Aug 2017   •   16:19

Solicitarea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale faţă de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a ajuns luni la Senat. 

Biroul permanent al Senatului urmează să discute solicitarea DNA, vineri, la începerea sesiunii. 

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut vineri sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. 

"Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale şi faţă de Ilie Viorel are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant", preciza DNA. 

DNA spune că, în acest context, în perioada 20 - 31 iulie, Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, cu intenţie, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoare de Cabinet a sa, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu şi Mihai Cornel Zaharia subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: DNA urmarire penala Senat
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close