Antena 3 CNN Actualitate Soluţia pentru cei care nu se pot vaccina anti-COVID. Dr. Gheorghiţă: Se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane

Soluţia pentru cei care nu se pot vaccina anti-COVID. Dr. Gheorghiţă: Se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 10:30 05 Ian 2021 Modificat la 10:30 05 Ian 2021
o_1er8qork617761nlq1ab7gol1rt9b.jpg
Sursa foto: Antena 3

În ce priveşte contraindicaţiile la vaccinul COVID, medicul spune că este foarte posibil să apară un paradox, pentru că, atunci când nu poţi să faci ceva, atunci îţi doreşti şi mai mult.

"Dar, în ce priveşte vaccinul, sunt contraindicaţii definitive, pe care nu poţi să le schimbi, şi unele temporare.

Cele definitive, se referă la reacţii alergice la una dintre componentele vaccinului.

De asemenea, în momentul de faţă nu avem date la femeia gravidă, dar este vorba de o perioadă de circa nouă luni, deci nu o contraindicaţie definitivă", a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Sfat de sănătate, de la Antena 3.

Cum se poate crea o barieră imunologică în jurul celor care nu se pot vaccina

În ce priveşte contraindicaţiile temporare ale vaccinului împotriva coronavirusului, vorbim de boli acute febrile sau o boli manifestate clinic la momentul vaccinării.

La fel, persoanele cu reacţii alergice importante sau şoc anafilactic, mai ales la una dintre componentele vaccinului, au contraindicaţie clară de vaccinare. Dar aceasta este o recomandarea medicală generală, nu se referă doar la vaccinul împotriva Sars CoV-2, a explicat medicul.

"Aceste persoane cu contraindicaţie la vaccinare trebuie să respecte măsurile de protecţie în continuare. Dar se poate crea o barieră imunologică în jurul acelei persoane şi prin vaccinarea celor din familie, din apropiere", a indicat dr. Gheorghiţă.

Din punct de vedere statistic, şi riscul acesta este foarte mic, de 0,6%.

Alternativa celor care nu se pot vaccin anti-COVID

Nu cumpăraţi vaccinul contra COVID. Este gratuit!

Un alt aspect important pe care trebuie să-l cunoaştem este acela că vaccinul împotriva coronavirusului este gratuit. De aceea, el nu trebuie cumpărat de pe internet.

Tot ce trebuie să facem este să ne program on-line. O platformă pentru personalul medical deja există, iar cea pentru restul va fi disponibilă curând.

Site-ul unde ne putem programa pentru vaccinare

O pagină de internet care permite programarea românilor pentru a se putea vaccina împotriva COVID-19 este deja funcţională, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

Momentan, se pot înscrie pentru vaccin doar persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănătate și social, nu şi restul populaţiei.

Programările pentru administrarea vaccinului se pot face pe pagina programare.vaccinare-covid.gov.ro

×
x close