Antena 3 CNN Actualitate Sorin Cîmpeanu a anunțat când vor reveni toți elevii în băncile școlilor

Sorin Cîmpeanu a anunțat când vor reveni toți elevii în băncile școlilor

Revenirea elevilor la școală se va putea face în condiții de normalitate abia în anul școlar viitor a declarat, vineri, ministrul Educației, in exclusivitate pentru Antena 3.

Sorin Cîmpeanu a anunțat când vor reveni toți elevii în băncile școlilor
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    07 Mai 2021   •   11:31

”Cu toții sperăm că vom putea renunța cât de curând la aceste scenarii și vom intra în normalitate din perspectiva sistemului de educație. Am spus că după două săptămâni, de exemplu pe 20 mai, atunci când vom avea o imagine a ratei de infectare după sărbătorile pascale, după ce va trece perioada de incubație, vom face această analiză. 

Dacă se va confirma trendul puternic descendent al ratei de infectare și ne dorim asta și dacă în același timp vom înregistra progrese ale campaniei de vaccinare și facem eforturi în acest sens, sunt convins că Ministerul Educației este îndreptățit să propună deschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică, fie și pentru cele 3-4 săptămâni.

 

În această perioadă, marcată de imprevizibil, nu cred că cineva responsabil poate să dea drept sigur, dar pot să vă spun, până și ministrul Educației are dreptul să spere și să creadă că lucrurile vor fi în normalitate începând cu 13 septembrie, începutul anului școlar 2021-2022”, a declarat ministrul Educației la Antena 3. 

×
Subiecte în articol: Sorin Cîmpeanu
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close