Antena 3 Actualitate Medic grec, despre arestarea lui Sorin Oprescu: ”Au intrat peste el în civil! L-au înconjurat! Nu a fost un polițist, a fost o echipă întreagă!”

Medic grec, despre arestarea lui Sorin Oprescu: ”Au intrat peste el în civil! L-au înconjurat! Nu a fost un polițist, a fost o echipă întreagă!”

de Laura Dinu    |    19 Mai 2022   •   09:07
Medic grec, despre arestarea lui Sorin Oprescu: ”Au intrat peste el în civil! L-au înconjurat! Nu a fost un polițist, a fost o echipă întreagă!”
Sursa foto: agerpres

Sorin Oprescu rămâne în arestul din Grecia pentru următoarele 40 de zile, până la finalizarea procedurilor de extrădare. Fostul primar al Capitalei a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție.

Arestarea lui Sorin Oprescu în Atena a făcut multă vâlvă atât în presa din România cât și în cea din Grecia. Un medic de acolo a dezvăluit cum s-au întâmplat lucrurile.  

„Nu a opus deloc rezistență, dar a fost surprins. Nu putea să opună niciun moment rezistență. Nu a fost un singur polițist grec, a fost o echipă întreagă de polițiști care l-au înconjurat. Au intrat cu haine civile peste el, așa că nici el nu a înțeles despre ce a fost vorba.”, a declarat, pentru PRO TV, dr. Nikos Razis Koudounis. 

Familia și apropiații medicului îl știau pe acesta în Salonic, unde ar avea o proprietate. Fostul edil a fost prins în Glyfada însă, o zonă de lux a Atenei. 

„Este o regiune foarte bogată a Greciei, unde trăiesc foarte mulți oameni de afaceri, cântăreți, fotbaliști stau acolo permanent sau cu chirie. A fost preluat și, bineînțeles, condus acolo, dar nu voia să stea definitiv acolo, voia să meargă prin insulele Greciei, în altă parte. Putea să se ascundă mai ușor, pentru că, să nu uităm, se așteaptă peste 20 de milioane de turiști în insulele grecești, în perioada de vară”, a mai spus medicul Nikos Razis Koudounis. 

Oprescu a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. 

"Condamnă pe inculpatul Oprescu Sorin-Mircea (...) pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în variantă agravată. 

(...) Aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 4 ani și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare”, potrivit minutei instanței de judecată. 

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close