Antena 3 CNN Actualitate Sorin Oprescu supraveghează pregătirea petrecerii din Piaţa Constituţiei

Sorin Oprescu supraveghează pregătirea petrecerii din Piaţa Constituţiei

Sorin Oprescu supraveghează pregătirea petrecerii din Piaţa Constituţiei
31 Dec 2008   •   09:11

Ultimele detalii pentru spectacolul din Piaţa Constituţiei au fost puse la punct. La repetiţia generală a venit şi primarul capitalei, Sorin Oprescu. Puţin după miezul nopţii Sorin Oprescu şi-a făcut apariţia în Piaţa Constituţiei. A ascultat indicaţiile tehnicienilor şi a verificat jocul de lumini.
Per total, edilul s-a declarat multumit de repetiţie. Nu a putut, însă, să nu-şi aducă aminte şi de locuitorii din zona care au avut de îndurat din pricina restricţiilor.
Sorin Oprescu, primarul General al Capitalei, a declarat: ?Îmi doresc din tot sufletul ca totul să iasă aşa cum a ieşit şi până acum. Apreciez că oamenii şi-au văzut de treabă. Mi-am cerut scuze şi o sa-mi cer în continuare faţă de locuitori, că i-am deranjat cu traficul, dar o singură dată e trecerea dintre ani.
Petrecerea din Piaţa Constituţiei va începe în această seară de la ora 19. La miezul nopţii, bucureştenii vor avea parte de un impresionant foc de artificii, precum şi de un show de lasere şi lumini.
Bucureştenii vor avea parte de un spectacol inedit de lumini şi lasere în Piaţa Constituţiei, unde vor concerta Mandinga, Iris, Voltaj, Bere Gratis, Holograf, Zdob şi Zdub şi Direcţia 5.
Akcent, Animal X, Voltaj, Loredana dar si Claudia şi Alb-Negru vor cânta pe scena amenajată în Piaţa Revoluţiei din Capitală.
La Romexpo, la petrecerea organizată de primarul sectorului 5, artistul spaniol Enrique Iglesias este capul de afiş. Enrique a ajuns deja în Bucureşti şi s-a cazat la unul dintre hotelurile de lux ale Capitalei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu Piata Constitutiei
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close