Antena 3 CNN Actualitate Sorin Ovidiu Vîntu va afla în curând dacă va fi eliberat

Sorin Ovidiu Vîntu va afla în curând dacă va fi eliberat

Sorin Ovidiu Vîntu va afla în curând dacă va fi eliberat
Sursa foto: Foto: Intact Images
16 Sep 2010   •   11:49

Sorin Ovidiu Vîntu, Alexandru Stoian şi Octavian Ţurcan află la ora 15.00 dacă vor fi eliberaţi sau nu din arest. Miercuri, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, Vîntu l-a acuzat direct pe Traian Băsescu. Vîntu a spus că procesul său este unul politic şi a acuzat instituţiile statului că fac toate demersurile pentru a-i da satisfacţie preşedintelui Traian Băsescu.

Deşi, iniţial, Sorin Ovidiu Vîntu a refuzat să vorbească în faţa instanţei, după pledoaria avocaţilor, a susţinut că dosarul său este politic. Vîntu a povestit că preşedintele, Traian Băsescu, i-a cerut sprijin, în 2007, la referendumul pentru suspendare.

Omul de afaceri a mai declarat că, mai târziu, i s-a cerut să vândă trustul de presă unor apropiaţi ai puterii. Când a refuzat, au apărut şi problemele. În plus, Vîntu a descris modul în care sunt discreditaţi cei care i se opun preşedintelui.

Antena 3

 

×
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close