Antena 3 CNN Actualitate Stenograme incendiare legate de afacerile de milioane de euro ale pandemiei. "Vă rog să îl sunați pe premier"

Stenograme incendiare legate de afacerile de milioane de euro ale pandemiei. "Vă rog să îl sunați pe premier"

Achiziții de sute de milioane de euro ale Unifarm și Ministerului Sănătății în pandemie fac obiectul unor anchete penale. Posibilele fraude au fost identificate de inspectorii Curții de Conturi în urma a două audituri.

Stenograme incendiare legate de afacerile de milioane de euro ale pandemiei. "Vă rog să îl sunați pe premier"
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Ian 2022   •   22:38

Antena 3 a prezentat în premieră, la Sinteza Zilei, stenograme care dezvăluie dimensiunea afacerilor Unifarm în pandemie. În caracatița afacerilor de sute de milioane de euro se află și fostul premier Ludovic Orban.

Până acum, fostul șef Unifarm Adrian Ionel a fost trimis în judecată în două dosare. Unul privind un contract condiționat de o posibilă șpagă la aducerea unor măști din Turcia, iar altul vizează măști plătite și nelivrate.

La DNA mai sunt încă 88 de dosare privind achiziții suspecte în pandemie, dosare în care sunt cercetate 40 de persoane.

Martie 2020. Virusul covid își făcuse simțită prezența în România. Începe panica, dar și achizițiile.  Compania Unifarm, condusă la acea vreme de Adrian Ionel, cumpără masiv măști, combinezoane, concentratoare de oxigen și injectomate. Milioane de euro zboară din visteria statului către diverse firme private.

Începe specula, iar o mască ajunge să fie cumpărată și cu patru lei. Presa începe să dezvăluie diverse afaceri. Una vizează achiziția de măști și combinezoane din Turcia de către o firmă. Adrian Ionel se alege cu dosar penal fiind acuzat că ar fi cerut șpagă de la firma cu pricina.

Plătise în avans, iar marfa întârzia să apară. Chemat la DNA, Ionel se apară și spune că nu a cerut șpagă. La dosar apar discuțiile lui cu reprezentanta firmei, Simona Ciulavu, o doamnă despre care presa afirmă că ar fi fost o apropiată a fostului premier de la acea vreme, Ludovic Orban.

Stenogramele discuțiilor dintre Simona Ciulavu și Adrian Ionel

Simona Ciulavu: Am nevoie urgent de la dumneavoastră de cerere către Ministerul Sănătății din Turcia, în limba engleză, în care să fie toate cantitățile de care aveți nevoie. Combinezon de fiecare tip…Cantitatea totală! Se aprobă toată cantitatea odată, nu doar acest contract. Vă rog să-l sunați pe domnul prim-ministru.

Adrian Ionel: Nu înțeleg cine sunteți dumneavoastră și în ce calitate îmi cereți asta.

Simona Ciulavu: V-am explicat. Nu vreți să faceți cererea către Ministerul Sănătății, nu este problema mea.

Adrian Ionel: Nu, nu mi-ați explicat. Sunteți o firmă privată care ne-a blocat, deși v-am plătit în avans.

Simona Ciulavu: Așa s-a discutat.

Adrian Ionel: Și dvs ați participat la discuții? Sau cum?

Simona Ciulavu: Vă dau banii înapoi cu penalități și vă descurcați singur. Nu pentru mine mă agit.

Adrian Ionel: De unde știți dvs ce s-a discutat între domnul premier și ministru?

Simona Ciulavu: Că am discutat personal. Vă rog să-l sunați.

Adrian Ionel: Vă agitați că v-am făcut plângere penală!

Simona Ciulavu: Aseară a făcut videoconferință. Eu l-am informat acum, pe loc, pe primul ministru.

Adrian Ionel: Perfect! 

Simona Ciulavu: Vă fac retur la bani și vă descurcați.

Adrian Ionel: Eu ascult doar de dl. premier și dl. ministru. Nu de țepari.

În ultima discuție dintre cei doi este invocat din nou numele lui Ludovic Orban și din cursul conversației reiese clar că Adrian Ionel a fost sunat de premierul de la acea vreme.

Simona Ciulavu: V-a sunat domnul prim-ministru, da? V-a sunat? Ați primit confirmarea? Primesc această cerere?

Adrian Ionel: O aveți pe mail, trimisă. În cât timp vor ajunge cele 1.000.000 de măști și cele 100.000 de combinezoane? Asta este singura cantitate pe care am cumparat-o de la voi.

Simona Ciulvau: Nu pe firma asta!

Adrian Ionel: Este singurul lucru pe care-l fac. Eu cu firma asta am contract. Nu eliberez pe altă firmă.

Ionel este lăsat să plece acasă, deși acuzațiile erau destul de grave. Ceruse o mită de 760.000 de euro. Dosarul a fost trimis în instanță doar cu privire la el și la o subordonată.

În altă speță, Ionel este acuzat că a cumpărat 1.500.000 de măști chirurgicale cu trei pliuri de la o firmă ce nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. DNA spune că firma nu a livrat nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans, adică 3,6 milioane de lei.


 

×
Subiecte în articol: stenograme spaga măşti afaceri
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close