Antena 3 CNN Actualitate Spaima băncilor din Occident: El este românul care a aruncat în aer bancomate din cinci ţări!

Spaima băncilor din Occident: El este românul care a aruncat în aer bancomate din cinci ţări!

Un bărbat din Tecuci, dat în urmărire internațională după ce împreună cu mai mulți români a detonat bancomate în cinci ţări, a fost capturat în Bihor, după o urmărire ca în filme. Fănică Pleşcan a speriat Belgia, Germania, Luxemburgul, Anglia şi Italia, având cazier pe nu mai puţin de trei pagini!

Spaima băncilor din Occident: El este românul care a aruncat în aer bancomate din cinci ţări!
de Dana Musceleanu    |    01 Oct 2020   •   14:00

Fănică Pleșcan, în vârstă de 42 de ani, a fost capturat pe raza județului Bihor, după ce a încercat să scape folosindu-se de o carte de identitate a altei persoane, scrie ebihoreanul.ro.

Ați doi membri ai grupării sale - Robert Marius Neagu şi Nicuşor Cătălin Spânu - au fost deja identificați şi arestaţi de polițiștii din Belgia, unde ar fi dat cele mai multe lovituri, sustrăgând 700.000 euro începând din luna octombrie a anului trecut.

Cum opera gaşca lui Pleşcan

Din ce se ştie până acum, gruparea din care fac parte cei trei a comis șase spargeri armate, în localităţile Herselt, Arlon, Stabroek, Essen și Sint-Niklaas, folosind acelaşi mod de operare: introduceau dispozitive explozibile în fanta bancomatului, pe care apoi le detonau pentru a avea acces la cutia de valori din care furau banii.

Loviturile date în Belgia au alternat cu altele, pe teritoriul Germaniei, Italiei, Angliei și Luxemburgului, folosind mereu același mod de operare. Gruparea a fost dibuită greu de poliţiştii din Belgia şi Germania. "Loviturile" le dădeau mascaţi şi cu mănuşi pe mână, iar maşinile cu care se deplasau la bancomatele luate "în vizor" le parcau la distanţă. Amprentele lui Neagu, aflate deja în baza de date a poliției belgiene, ar fi fost cheia care i-ar fi condus pe anchetatori la cei trei. Pleșcan a fost ultimul capturat, după ce a fost reperat pe raza localității Tinca, în județul Bihor.

O urmărire ca în filme

Potrivit ebihoreanul.ro, tecuceanul urmărit s-ar fi aflat, la momentul reperării, într-un Audi cu numere străine, la volanul căruia se afla un alt gălățean. Un echipaj de poliție a vrut să îi oprească pentru un control de rutină, însă șoferul a demarat în trombă. Mașina a fost urmărită și dată în consemn în județ, fiind blocată în trafic pe raza locaității Tulca.

Pleșcan coborâse însă deja și a încerca să dispară, fugind mai bine de patru kilometri printr-un lan de porumb. În cele din urmă poliţiştii l-au ajuns din urmă, dar în momentul reținerii a încercat să-și disimuleze identitatea cu buletinul altei persoane.

Abia când l-au verificat, polițiștii și-au dat seama că au în față un urmărit internațional și au pus în aplicare mandatul european emis pe numele acestuia. Fănică Pleşcan este un recidivist cu state vechi, având la activ numeroase condamnări pentru infracțiuni comise atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.

El a fost prezentat Curții de Apel Oradea, care a emis un mandat de arestare provizorie, în vederea extrădării în Belgia unde este aşteptat cu mult interes de către autorităţi.

Bancomate aruncate în aer şi în judeţul natal al lui Pleşcoi

Întâmplător sau nu, două bancomate au fost aruncate în aer în septembrie, în Galaţi, judeţul natal al "specialistului" în astfel de jafuri. Deocamdată, pentru atacurile din comunele Lieşti şi Tuluceşti nu se cunosc responsabilii, dar nu ar fi exclus să aibă legătură cu veteranul proaspăt arestat.

×
Subiecte în articol: Galați Bihor
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close