Antena 3 CNN Actualitate Spaţiul aerian s-a redeschis în România. Vezi situaţia din Europa (VIDEO)

Spaţiul aerian s-a redeschis în România. Vezi situaţia din Europa (VIDEO)

Spaţiul aerian s-a redeschis în România. Vezi situaţia din Europa (VIDEO)
19 Apr 2010   •   22:01

Spaţiul aerian românesc s-a redeschis, luni seară, în totalitate. Anunţul a fost făcut de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Marin Anton. Traficul aerian din Europa ar putea reveni la normal începând de joi, potrivit Agenţiei europene de securitate a navigaţiei aeriene (Eurocontrol), citată de AFP.

După trei zile în care avioanele au stat la sol, traficul aerian a fost reluat pe toate aeroporturile din România. Zece aeroporturi, inclusiv cele din Bucureşti, s-au redeschis luni, în jurul orei 15:00.

Marin Anton, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a anunţat, luni seară, că întregul spaţiu aviatic românesc se deschide, iar aeroporturile din Târgu Mureş, Suceava, Iaşi, Bacău, Tulcea şi Constanţa vor deveni şi ele operaţionale din nou.

Marin Anton: Întreg spaţiul aviatic românesc se redeschide



Pe aeroporturile deschise, pasagerii s-au lovit de altă problemă luni: operatorii aerieni nu fac faţă cu reprogramările. Chiar dacă traficul va reveni la normal, mulţi oameni nu pot pleca decât peste câteva zile.

În Capitală, un prim zbor test a avut loc în jurul orei 15:00, la aeroportul Băneasa. Primele curse care au plecat de pe aeroportul Otopeni au fost cele către Istanbul şi Viena.

Zbor test pe aeroportul Băneasa


La Sibiu, deşi aeroportul s-a deschis la ora 15:00, zeci de pasageri au aflat că multe dintre zboruri au fost anulate.

Nemulţumiţi au fost şi cei care au mers la aeroportul din Târgu Mureş, ei aflând că nici un avion nu va decola de aici până marţi dimineaţă.

Aeroportul din Timişoara s-a redeschis încă de la ora 9:00 dimineaţa. Activitatea pe aeroport este, însă, în continuare bulversată. 15 curse aeriene programate pentru luni după-amiază au fost anulate.

În tot acest timp, pierderile aeroporturilor se ridică la sute de mii de euro. Marin Anton susţine că Tarom, singura companie aeriană de stat, a pierdut în jur de 3 milioane de euro în această perioadă.


Iată situaţia traficului aerian în Europa de luni, 19 aprilie, 16:15 GMT (18:15, ora României):

ROMÂNIA

- spaţiul aerian se redeschide

- zece aeroporturi, printre care cele din Bucureşti, au fost deschise luni începând cu ora 12.00 GMT (15.00, ora României)

- aeroporturile din Timişoara şi Arad au fost redeschise luni, de la ora 06.00 GMT (09.00, ora României)



AUSTRIA

- spaţiul aerian a fost redeschis luni la ora 03.00 GMT (06.00 ora României)
- reluare parţială a traficului pe aeroporturi.

BELGIA

- spaţiul aerian se va deschide progresiv traficului marţi, începând cu ora 06.00 GMT (09.00 ora României)

BULGARIA

- spaţiul aerian a fost redeschis total luni după-amiază

CEHIA

- spaţiul aerian va fi redeschis pentru 48 de ore începând de luni, ora 10.00 GMT (13.00, ora României)

DANEMARCA

- spaţiul aerian este redeschis la altitudini de peste 11.000 de metri, începând de luni la ora 08.00 GMT (11.00, ora României)
- toate aeroporturile sunt închise până marţi la ora 06.00 GMT (09.00, ora României)

ELVEŢIA

- survolarea teritoriului este autorizată la altitudini peste 6.400 de metri
- interdicţia de decolare şi aterizare se menţine până marţi la ora 06.00 GMT (09.00, ora României)

EGIPT

- zeci de zboruri au fost anulate luni cu plecare din Egipt, obligând mii de turişti să îşi prelungească sejurul

ESTONIA

- a aturizat, începând cu ora 09.00 GMT (12.00 ora României) survolul teritoriului său la o altitudine de peste 6,5 kilometri
- aeroportul din Tallinn rămâne închis

FINLANDA

- aeroporturile Helsinki-Vantaa şi Turku se vor închide din nou luni la ora 17.00 GMT (20.00 ora României), după ce fuseseră deschise temporar
- Tampere rămâne deschis până la ora 21.00 GMT (24.00 ora României)

FRANŢA

- Guvernul a anunţat înfiinţarea unor "coridoare aeriene" între Paris şi aeroporturile din sudul ţării, începând de marţi, ora 06.00 GMT (09.00 ora României)

- aeroporturile din nordul liniei Nantes-Nisa vor fi parţial redeschise

GERMANIA

- închiderea spaţiului aerian a fost prelungită până marţi, la ora 00.00 GMT (03.00, ora României)
- Compania Lufthansa va repatria 15.000 de pasageri în Germania, profitând de o autorizaţie obţinută luni pentru 50 de avioane de lung curier, în timp ce un avion Air Berlin a putut deja să aterizeze în ţară

IRLANDA

- spaţiul aerian este închis până luni la ora 12.00 GMT (14.00, ora României)

ISLANDA

- aeroporturile rămân deschise

ITALIA

- spaţiul aerian din nord este închis până marţi la ora 06.00 GMT (09.00, ora României)
- spaţiul aerian a fost redeschis pentru scurt timp luni, între orele 05.00-07.00 GMT (08.00-10.00, orele României)

LITUANIA

- spaţiul aerian a fost redeschis începând de duminică

LETONIA

- spaţiul aerian rămâne închis până luni, ora 15.00 GMT (18.00 ora României)

MAREA BRITANIE

- spaţiul aerian va fi redeschis progresiv începând de marţi, cu Scoţia, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României), apoi Anglia şi Ţara Galilor dacă vor permite condiţiile

NORVEGIA

- spaţiul aerian a fost redeschis duminică seară aproape în totalitate, iar aeroporturile principale, inclusiv cel de la Oslo, au început să îşi reia activităţile
- Norvegia a fost prima ţară care a început să îşi închidă spaţiul aerian miercuri

OLANDA

- spaţiul aerian a fost închis cel puţin până luni la ora 12.00 GMT (15.00, ora României)â
- Compania aeriană KLM a anunţat că a permis decolarea, luni la ora 08.45 GMT (11.45 ora României), a unui zbor necomercial Amsterdam-Schiphol cu destinaţia Paris-Charles-de-Gaulle, având la bord doar piloţii
- trei avioane cu pasageri vor decola luni seara


POLONIA

- trei dintre cele patru aerporturi redeschise luni dimineaţa au fost închise din nou
- survolarea teritoriului polonez rămâne autorizată la o altitudine de peste 6.400 de metri


RUSIA

- spaţiul aerian este deschis

SERBIA/ MUNTENEGRU/ BOSNIA/ CROAŢIA

- spaţiile aeriene al Serbiei, Muntenegrului şi Croaţiei au fost redeschise

SLOVACIA

- spaţiul aerian a fost redeschis luni, la ora 12.38 GMT (15.38 ora României) pentru 12 ore

SLOVENIA

- spaţiul aerian a fost redeschis provizoriu luni, începând cu ora locală 04.00 GMT (07.00, ora României)

SPANIA

- toate aeroporturile erau deschise luni dimineaţă
- 17 aeroporturi, în nord şi est, au fost închise temporar duminică
- aeroportul de la Madrid-Barajas nu a fost niciodată închis
- Guvernul a propus aeroporturile sale ca platformă pentru a permite pasagerilor blocaţi să aterizeze pe continentul european şi este pregătit să faciliteze tranzitul a 70.000 de persoane spre Marea Britanie

SUEDIA

- spaţiul aerian a fost redeschis duminică, la nord de paralela 62 şi la nord de Soderhamn, reprezentând spaţiul aerian deasupra a peste jumătate din teritoriul ţării
- aeroportul Arlanda din Stockholm a fost redeschis luni, începând cu ora 06.00 GMT (09.00, ora României), pentru zborurile de la nord şi vest de capitală
- zborurile dinspre şi spre Statele Unite au fost de asemenea reluate la Arlanda
- singurul mare aeroport suedez care rămâne închis este cel de la Malmo.

TURCIA

- ultimele restricţii au fost ridicate luni

UCRAINA

- spaţiul aerian al Ucrainei este deschis de luni dimineaţă

UNGARIA

- spaţiul aerian a fost redeschis luni la ora 10.00 GMT (13.00, ora României)

Antena3.ro

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close