Antena 3 CNN Actualitate Un spital nou cu 300 de paturi va fi construit în București. Investiția se ridică la 75 de milioane de euro | Data la care va fi inaugurată unitatea sanitară

Un spital nou cu 300 de paturi va fi construit în București. Investiția se ridică la 75 de milioane de euro | Data la care va fi inaugurată unitatea sanitară

Un spital nou cu 300 de paturi va fi construit în București. Investiția se ridică la 75 de milioane de euro, aproape toți fiind bani împrumutați de la BERD.

Un spital nou cu 300 de paturi va fi construit în București. Investiția se ridică la 75 de milioane de euro | Data la care va fi inaugurată unitatea sanitară
Sursa foto: Facebook I Ciprian Ciucu
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Apr 2024   •   17:24

Cel mai nou spital din România, cu 300 de paturi, va fi construit în Sectorul 6 al Bucureștiului.

Spitalul va fi construit la adresa Bulevardul Timișoara 101 E, Consiliul Local S6 urmând să-l exploateze, potrivit unei Hotărârea de Guvern a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, instituția care trebuie să aibă inițiativa legislativă pentru orice spital public din România.

În prezent, Sectorul 6 nu este deservit de niciun spital major generalist, motiv pentru care actualul edil a decis să lanseze procedurile pentru construcția unui astfel de spațiu destinat cetățenilor.

Capacitatea spitalului va fi de 257 paturi spitalizare continuă, la care se adaugă 50 de paturi spitalizare de zi.

Secțiile incluse sunt: Zona de Urgență; Zona de Ambulatoriu pentru Diagnostic și Tratament; Bloc Operator; Terapie Intensivă;  Chirurgie de o zi, Îngrijire de o zi, Bloc de nașteri, Secție de Neonatologie, Secție de Obstetrică și Ginecologie, Secție de Chirurgie (2), Secție de Cardiologie, Secție de Neurologie, Secție de Medicina Medicină Internă.

Regimul de înălțime al clădirii va fi S+P+1E+2R+3R+4R+5R, cu o suprafață desfășurată de 30.416,19 m2.

Complexul clădirii este însoțit de o parcare la sol, alocate fiind cel puțin 365 de locuri.

Luna trecută, edilul Sectorului 6 Ciprian Ciucu preciza că există terenul pe care va fi construită unitatea sanitară, există studiul de fezabilitate votat deja şi este asigurată finanţarea de la Banca de Dezvoltare, fiind necesară doar o hotărâre de Guvern pentru ca proiectul să poată demara.

"Proiectul spitalului promis în Sectorul 6 prinde contur, demararea înfiinţării a fost votată astăzi în Consiliul General. Este important de ştiut că spitalele din România se pot înfiinţa doar prin hotărâre de Guvern şi am trimis deja Ministerului Sănătăţii toată documentaţia necesară pentru a iniţia hotărârea de Guvern. Bun! Avem terenul (eliberat de sarcini), avem studiul de fezabilitate deja votat, avem asigurată finanţarea de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ne mai trebuie doar hotărârea de Guvern”, spunea Ciucu, potrivit G4Media.

În prezent, la adresa menționată a viitorului spital este o construcție începută și nefinalizată, deținută de un antreprenor privat.

×
Subiecte în articol: București spital nou
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close