Antena 3 CNN Actualitate Staţiunea turistică Bucovina a fost lansată oficial

Staţiunea turistică Bucovina a fost lansată oficial

Staţiunea Turistică Bucovina a fost lansată oficial. Prezentarea s-a făcut în cadrul primului Târg de Turism al Bucovinei unde au fost amplasate standuri cu oferta celor 25 de stațiuni turistice de interes național și local din județul Suceava. La eveniment a participat si ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu.

de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iul 2023   •   18:43

Această nouă formă de organizare ar urma să faciliteze colaborarea dintre oficialii localităților în vederea creșterii calității turismului, dar și o mai bună promovare a zonelor din Suceava.

"Suceava este judeţul care are cele mai multe staţiuni turistice: 25. 4 sunt de interes naţional: Câmpulung, Humor, Vatra Dornei şi Suceviţa şi celelalte de interes local. Iar mai nou am primit avizul pentru ca Suceava, toată regiunea Bucovinei, să primească statut de organism de management al destinaţiei turistice", a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Prezent la Câmpulung Moldovenesc a fost și ministrul de externe al României, Luminița Odobescu, care a vizitat mai multe obiective turistice din zonă, dar și târgul de turism din cadrul festivalului.

"Suntem înconjuraţi de bogăţia culturală şi istorică a Bucovinei, o regiune care şi-a păstrat cu mândrie tradiţiile şi rădăcinile. Frumuseţile şi obiceiurile bucovinene nu se opresc la graniţele acestor regiuni. În toate colţurile lumii, toate aceste tradiţii continuă să trăiască. Este un bun prilej pentru mine să vă asigur de toată deschiderea Ministerului Afacerilor Externe de a sprijini, de a promova, de a încuraja prin intermediul acţiunilor noastre de diplomaţie publică şi culturală, iniţiativele şi evenimentele", a precizat ministrul Luminiţa Odobescu.

Lansarea Stațiunii Turistice Bucovina a coincis cu ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Folclor "Întâlniri Bucovinene", la care participă aproape 40 de formații din județul Suceava, dar și din Ucraina, Republica Moldova, Polinia și Ungaria.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close