Antena 3 CNN Actualitate "Steaua lui David", desenată în faţa unui magazin din Miercurea Ciuc

"Steaua lui David", desenată în faţa unui magazin din Miercurea Ciuc

"Steaua lui David", desenată în faţa unui magazin din Miercurea Ciuc
Sursa foto: Foto: wikipedia.org
26 Sep 2013   •   17:39
Un locuitor din Miercurea Ciuc a sesizat că în faţa unui supermarket din municipiu a fost desenată cu vopsea albă, pe asfalt, "Steaua lui David", alături de o săgeată ce indică spre magazin. Semnatarul sesizării consideră că desenul instigă la antisemitism.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus, joi, începerea urmăririi penale faţă de autori necunoscuţi, pentru utilizare de simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe, informează Mediafax.

Semnatarul sesizării a atenţionat că în perioada nazistă toţi evreii au fost obligaţi să poarte în piept, ca semn distinctiv, o stea galbenă, cu şase colţuri, cu înscrisul "iudeu", astfel fiind identificaţi şi ucişi, în cel de-al doilea Război Mondial, aproximativ şase milioane de evrei, cei mai mulţi în lagăre de exterminare.

În reclamaţie se precizează că, deşi "Steaua lui David pictată pe carosabil este de culoare albă, sugestia care instigă la antisemitism este însă una foarte clară".

Aceasta nu este pentru prima dată când în Miercurea Ciuc apar simboluri sau mesaje antisemite în spaţiul public.

În data de 6 aprilie 2010, Csibi Barna, devenit cunoscut după ce a spânzurat, în centrul reşedinţei judeţului Harghita, o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, a afişat în faţa supermarketului, împreună cu alţi doi tineri, Szocs Tibor şi Puskas Andras Miklos, o pancartă pe care era scris, în limba maghiară, "Ruşine să-şi fie, iar ai cumpărat de la evrei!", după care s-au fotografiat lângă ea.

×
Subiecte în articol: miercurea ciuc antisemitism
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close