Au apărut stenograme-bombă care l-ar putea înfunda pe premierul Dacian Cioloş.
În dosarul ”Romgaz-Interagro”, Adriean Videanu și Varujan Vosganian sunt acuzați că au facilitat gaz mai ieftin în beneficiul unor companii private, în mod special cele conduse de omul de afaceri Ioan Niculae.
Deputatul Sebastian Ghiță a prezentat o serie de documente în care arată că ministrul Agriculturii de la acea vreme, Dacian Cioloș, a fost cel care a înlesnit ieftinirea gazelor, fapt ce i-a folosit ulterior lui Ioan Niculae.
Stenograma care îl poate înfunda pe premierul Dacian Cioloș
Dacian Cioloş: Domnule prim-ministru, în perioada februarie-iulie 2008, combinatele producătoare de îngrăşăminte din România au beneficiat de o reducere comercială de 40$ la mia de mc. de gaze, preţ maxim. Deci a fost un plafon, în condiţiile în care preţul pentru îngrăşămintele de import este în creştere. O concurenţă acerbă se înregistrează mai ales din partea Ucrainei şi, în aceste condiţii, dat fiind faptul că (,) costul cu îngrăşămintele reprezintă cam 22% în momentul de faţă din totalul costurilor la hectar şi că ar putea fi afectată şi productivitatea la hectar, dacă nu se dau îngrăşămintele, am propus Ministerului Finanţelor să continue această politică de acordare şi pentru perioada următoare, până la 31 martie 2009, având promisiune din partea producătorilor de îngrăşăminte din România, în aceste condiţii, că vor livra îngrăşăminte la acelaşi preţ şi în perioada următoare.
Călin Popescu Tăriceanu: Acum, când văd acolo preţul ăla la gaze mi se ridică părul în cap. De la Ministerul Economiei îmi scriu că o să ajungă la 500$, voi sunaţi că o să ajungă la 600. (a ajuns la 540$ în octombrie 2008, de la 316$ în decembrie 2007, cea mai mare creştere înregistrată vreodată în istorie - n.m.). Bun. Dacă aveţi observaţii referitor la notă? Dacă nu sunt, se aprobă...de acord! (Sursa: Stiripesurse.ro)
Cioloș: Nu ministrul Agriculturii stabilește prețul gazelor
Șeful Executivului a reacționat în acest caz și a spus că prețul gazelor nu este stabilit de ministrul Agriculturii, funcție pe care el o avea în acel moment.
”Nu ministrul Agriculturii stabilește prețul gazelor”, a spus premierul Dacian Cioloș, fost ministru al Agriculturii.
”Eu eram ministrul Agriculturii atunci și nu cred că un ministru al Agriculturii stabilește prețul la gaze. Și nu cred că un ministru al Agriculturii negociază sau pregătește acte normative care vizează politica industrială, inclusiv prețul la gaze. (...) Nu ministrul Agriculturii face politica industrială”, a adăugat șeful Guvernului.