Antena 3 CNN Actualitate Doi PNL-işti cu influență pe lângă Drulă îi cer ministrului să le țină oamenii în funcții: "Domnule ministru, fac ce vrei tu!" - Stenograme

Doi PNL-işti cu influență pe lângă Drulă îi cer ministrului să le țină oamenii în funcții: "Domnule ministru, fac ce vrei tu!" - Stenograme

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:17 01 Iul 2021 Modificat la 11:36 01 Iul 2021
o_1f9gi8v78vn4ll8ktts28ifab.jpg
Sursa foto: Agerpres

Vizate erau chiar posturile de la Agenţia Română de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, potrivit g4media.ro.

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare şi patru oameni de afaceri au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru achiziţionarea la suprapreţ a patru nave, prin firme de apartament şi tranzacţii fictive. 

În stenograme, apar doi liberali: "greul" de la Prahova, cum îi spun cei din partid, Iulian Dumitrescu, şi un senator de Galaţi, George Stângă.

Senatorul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța.

Senatorul Stângă: "Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo".

Câteva zile mai târziu, senatorul Stângă revine insistent:

Stângă George-Cătălin: "Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.

Drulă Cătălin: Te referi la APDM și la AFDJ?

Stângă George-Cătălin: Da.

Drulă Cătălin: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, da nu e patru luni, este două luni prelungirea…".

(...)

Stângă George-Cătălin: "Dragii mei, direct la subiect că domnul ministru e operativ.

Drulă Cătălin: Da. Spuneți-mi..

Stângă George-Cătălin: Spune-ți-i proiectele.

Crețu Sorin: Deci am înțeles. Rugămintea noastră este să ne susțineți în proiectul cu draga maritimă.

Drulă Cătălin: Așa".

(...)

Movilă Florin: … "și după aceea, în cazul în care este avizat favorabil, toată procedura de achiziție și de …

Drulă Cătălin: Bun. Și altceva? Alte investiții?

Crețu Sorin: Semnalizarea.

Movilă Florin: Da. Exact. Suntem în…, în stadiul evaluării ofertelor depuse pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate…, ne dorim să implementăm un sistem de semnalizare inteligent pe întreaga lungime a Dunării. Adică să am…, să fie amplasate mijloace de semnalizare dotate cu tot felul de echipamente de transmitere a datelor...".

(...)

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că ”este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.

×
x close