Antena 3 CNN Actualitate Studiu. Românii vor aloca în medie 415 lei pentru cadourile de Crăciun în 2014

Studiu. Românii vor aloca în medie 415 lei pentru cadourile de Crăciun în 2014

Studiu. Românii vor aloca în medie 415 lei pentru cadourile de Crăciun în 2014
Sursa foto: Foto: soupmobile.org
de S.T.    |    17 Dec 2014   •   12:15

Românii vor aloca, în medie, 415 lei pentru cadourile de Crăciun în 2014, mai darnice fiind persoanele de 45-54 de ani, care vor repartiza aproximativ 551 de lei, și persoanele din București/Ilfov și Oltenia, cu circa 500 de lei, conform unui studiu remis, miercuri, Agerpres.

Cadourile cele mai dorite de adulți sunt bunurile materiale, precum telefoanele mobile, tabletele, televizoarele și hainele, dar mai ales banii. Dacă 74% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani așteaptă în dar de Crăciun bunuri materiale, doar doi din zece afirmă că își doresc bunuri spirituale, precum sănătate (15% dintre români) sau fericire (3%).

De asemenea, potrivit realizatorilor studiului, există o diferență destul de mare între ceea ce își doresc și ceea ce oferă românii de Crăciun. În topul cadourilor făcute de aceștia se află produsele de îmbrăcăminte (23%), dulciurile (16%), produsele cosmetice/de îngrijire personală (14%), jucăriile (12%) și produsele simbolice/personalizate (9%).

Potrivit studiului, banii reprezintă cadoul cel mai dorit de persoanele din intervalele de vârstă 35-44 de ani (24%) și 45 — 54 de ani (23%). Următoarele daruri în topul preferințelor românilor sunt telefoanele mobile (7%), tabletele (4,2%), televizoarele (4%) și hainele (3,7%). Cel mai mare interes pentru telefoanele mobile este în rândul tinerilor, 20% dintre persoanele de 18-25 de ani așteptând astfel de cadouri.

Studiul a fost realizat online de compania iSense.Solutions în cadrul Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de plus/minus 4,9%, la un nivel de încredere de 95%.

Citește și:

Ce cadouri să nu faci de Crăciun. Lista celor mai neinspirate daruri


×
Subiecte în articol: cadou cadouri Crăciun
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close