Antena 3 CNN Actualitate Subiectiv. Ce spune Emil Boc despre întâlnirea cu Elena Udrea. "Boc minte cum respiră, în ultimele săptămâni"

Subiectiv. Ce spune Emil Boc despre întâlnirea cu Elena Udrea. "Boc minte cum respiră, în ultimele săptămâni"

Subiectiv. Ce spune Emil Boc despre întâlnirea cu Elena Udrea. "Boc minte cum respiră, în ultimele săptămâni"
Sursa foto: Foto: Agerpres
13 Feb 2015   •   21:03
Joi seară, a apărut informaţia potrivit căreia Emil Boc s-a întâlnit, în urmă cu două săptămâni, cu Elena Udrea la Cluj, în primărie. Astăzi, fostul premier confirmă întrevederea care avea loc cu puţin timp înainte ca Elena Udrea să fie luată la ţintă de către procurori.

A fost o vizită de curtoazie, în care nu s-a discutat nicio clipă despre dosarul Microsoft şi şpăgi, a spus Boc. "Atât de secretă a fost această întlnire, încât ea a avut loc într-un loc public, la primărie, într-un program absolut normal, pe la ora 14.15- 14.30", a precizat fostul premier. "La vremea aceea, nu erau discuţiile care există astăzi în presă", a insistat Boc.

Jurnalistul Liviu Alexa, de la Ziarul de Cluj, susţine că Emil Boc minte în privinţa faptului că, în perioada întâlnirii cu Elena Udrea, nu existau discuţii în presă despre dosarul Microsoft.

„Emil Boc minte cum respiră, în ultimele săptămâni, mai ales de când este puţin stresat de consecinţele acestui dosar Microsoft”, a precizat jurnalistul Liviu Alexa, într-o intervenţie telefonică în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

"Minte pentru că, cu trei zile înainte de vizita intempestivă a Elenei Udrea, Gabriel Sandu tocmai făcuse acele menţiuni speciale - 300.000 la Boc, 4 milioane la Băsescu în campania prezindeţială. Ăsta-i stilul Emil Boc şi, după trei săptămâni de silenzio stampa, decide să dea şi el nişte declaraţii în faţa presei, după care a şi fugit", a mai declarat jurnalistul.

"Mai grav este că, astăzi, Emil Boc a încercat o diversiune media penibilă", a adăugat Liviu Alexa.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close