Antena 3 CNN Actualitate Subiectiv: Judecătorul cămătarilor, adjunct la Înalta Curte

Subiectiv: Judecătorul cămătarilor, adjunct la Înalta Curte

Subiectiv: Judecătorul cămătarilor, adjunct la Înalta Curte
de M.C.    |    12 Noi 2013   •   21:02

Răzvan Dumitrescu a prezentat în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii "Subiectiv" o parte din povestea judecătorului Ionuţ Matei, un magistrat al cărui nume se leagă de cel al fraţilor Cămătaru.

Judecătorul Ionuţ Matei a fost acuzat  de către un procuror că face parte dintr-o „frăţie”, implicată în susţinerea unor interese a clanului Cămătaru. Dosarul a ajuns la DNA, care a dispus neînceperea urmăririi penale. Ionuţ Matei a primit astăzi aviz favorabil de la CSM pentru funcţia de vicepreşedinte al ÎCCJ. Răzvan Dumitrescu a spus că NUP-ul s-a dat în timpul în care pe masa judecătorului Matei se afla dosarul „Trofeul Calităţii”, al lui Adrian Năstase.

Daniel Barbu, Ministrul Culturii, parlamentarul Mircea Toader şi analistul economic Ilie Şerbănescu au comentat subiectul şi au încercat să răspundă dacă există vreo legătură între decizia DNA şi "Trofeul Calităţii".

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "Subiectiv" cu Răzvan Dumitrescu.
 


×
Subiecte în articol: judecator
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close