Antena 3 CNN Actualitate Suceava. Un tânăr a furat de la soacra sa 1.700 de euro şi 450 de lei

Suceava. Un tânăr a furat de la soacra sa 1.700 de euro şi 450 de lei

Suceava. Un tânăr a furat de la soacra sa 1.700 de euro şi 450 de lei
Sursa foto: Foto: Mediafax
25 Noi 2012   •   15:13

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din comuna suceveană Vama, este căutat de poliţişti, fiind acuzat de către soacra sa că i-a furat 1.700 de euro şi 450 de lei, iar apoi a dispărut şi nu a ajuns nici acasă, conform Mediafax.
   
O femeie în vârstă de 45 de ani, din Vama, a reclamat Poliţiei că, joi, ginerele său i-a furat 1.700 de euro şi 450 de lei.
   
Ea a spus că ginerele său a venit la ea şi i-a cerut o ruletă pentru a face măsurători întrucât dorea să monteze geamuri. După ce i-a spus acestuia unde se află ruleta şi-a văzut în continuare de treburile gospodăreşti.
   
Seara, femeia a aflat de la fiica ei că soţul nu i s-a întors acasă şi nici nu l-a găsit prin comună, moment în care a realizat că acesta a furat-o şi a constatat că îi lipsesc 1.700 de euro şi 450 de lei dintr-un portofel pe care îl ţinea în dulapul în care se afla şi ruleta.
   
Suceveanca a reclamat Poliţiei că îl bănuieşte de furt pe ginerele său care a căutat ruleta exact în dulapul unde se aflau şi banii şi mai ales că acesta a dispărut de acasă după ce i-a luat banii.
   
Poliţiştii fac cercetări pentru prinderea bărbatului şi recuperarea prejudiciului.

×
Subiecte în articol: Suceava furt soacra vama Politie ginere dulap bani
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close