Antena 3 CNN Actualitate Sud-vestul Europei, devastat. Furtuna Klaus a provocat moartea a 24 de persoane

Sud-vestul Europei, devastat. Furtuna Klaus a provocat moartea a 24 de persoane

Sud-vestul Europei, devastat. Furtuna Klaus a provocat moartea a 24 de persoane
Sursa foto: furtuna
26 Ian 2009   •   08:41

Sud-vestul Europei a fost grav afectat de furtuna Klaus. Reţelele electrice şi feroviare din Spania şi Franţa au fost afectate de această furtună care a provocat moartea de 24 de persoane, anunţă AFP.
În Spania, peste 1.100 de hectare de pădure au fost distruse de incendiile răspândite de rafalele de vânt din estul ţării. Tot în Spania, furtuna a provocat moartea a 12 persoane, printre care patru copii, ucişi sâmbătă în urma prăbuşirii unei săli de sport la Sant Boi de Llobregat, în apropiere de Barcelona.
Furtuna a făcut victime şi în Italia.Cel puţin patru persoane au murit în partea de sud, dintre care trei în urma unei alunecări de teren pe o autostradă. Duminică o femeie a murit fiind luată de ape în timp ce se plimba pe o plajă.
Duminică, furtuna a ajuns în Portugalia. 14 drumuri au fost blocate sau închise, duminică seara, din cauza intemperiilor, au anunţat reprezentanţi ai jandarmeriei.
În Franţa, patru persoane au decedat, intoxicate cu monoxid de carbon degajat de grupurile electrogene, puse în funcţiune în urma penelor de curent. Numai în acest weekend au murit opt persoane în Franţa.
Aproximativ 1.000 de agenţi sprijiniţi de echipe venite din Germania, Anglia şi Portugalia au fost însărcinaţi cu repararea reţelelor electrice "în termen de cinci zile". Potrivit unui comunicat Red Electrica Espana (REE), administratorii reţelelor de electricitate, compania franceză RTE şi cea spaniolă Red Electrica Espana (REE) "şi-au consolidat colaborarea într-o manieră solidară, pentru a face faţă situaţiei".
800.000 de locuinţe din Franţa au rămas fără curent din cauza furtunii. France Telecom a mobilizat 1.000 de tehnicieni pentru a repara reţeaua şi a reconecta 300.000 de clienţi care au fost privaţi de telefon fix duminică seara în sud-vestul ţării.Preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat că va mobiliza şi armata pentru a oferi ajutor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Franta Spania Portugalia
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close