Români sufocați într-un autocar, în drum spre carantină: 'Ne duc ca pe sacii de porumb, ne omoară cu zile'

07 Mai 2020   •   19:56
Români sufocați într-un autocar, în drum spre carantină: 'Ne duc ca pe sacii de porumb, ne omoară cu zile'

Românii proaspăt întorși din străinătate, printre care și multe îngrijitoare din Austria, se plâng de modul în care au fost preluați de autorități la intrarea în țară. Celor 63 de călători le-a fost pus la dispoziție un autobuz de 55 de locuri, ce urma să-i ducă din vama Nădlac spre centrul de triere din Timișoara și mai apoi către instituțiile de carantină din județele de domiciliu.

Deși oamenii și-au luat măsuri de protecție și poartă măști, autoritățile i-au înghesuit într-un mijloc de transport neadecvat, supraîncărcat, în care este imposibil să se respecte măsura de distanțare.

„Mie imi pare rău de ce s-a întâmplat. Transportul este contractat de DSP Arad. Nu am avut cunoștință până astăzi”, afirmă Gheorghe Stoian, prefectului județului Arad, responsabil pentru situațiile de urgență din județ.

El spune că este mai preocupat de românii care intră pe jos în țară: „Pe sensul de intrare intră peste 400 de persoane pe jos. Trebuie să ne înțelegeți și pe noi. Se mai defectează mijloacele de transport”, se scuză prefectul.

Întrebat de moderator de ce nu a apelat la vehiculele Armatei sau Jandarmeriei, Stoian declară că aceste instituții nu dețin vehicule cu o capacitate atât de mare de pasageri. 

Horea Timiș, șeful DSP Arad, care a contractat firma de transport privată fără să verifice condițiile de călătorie plasează vina mai departe. 

Nu este singurul caz în care condițiile de transport spre carantină nu sunt respectate

„Acele persoane intră cu foarte multe bagaje, lucru care produce o anumită situație acolo. Nu este primul caz, o să ne ocupăm. Au fost niște cazuri de persoane care au trecut frontiera pe jos. Vreau sa subliniez lucrurile bune. Este o situație pe care încercăm să o gestionăm cu resursele pe care le avem. Este o anchetă în desfășurare. Vom lua măsuri în funcție de aceasta.”, declară șeful DSP.

Muncitorii români nu mai au curaj să se întoarcă din cauza condițiilor de transport din România

„Am intrat în țară pe 2-3 mai. Uitându-mă la oamenii aceștia, mă simt sufocată și simt frică. Eram mai mulți decât în filmuletul publicat. Nimeni nu a vorbit cu noi, ne-au strigat pe o listă și ne-am urcat. Am stat grămadă unii peste alții. Mai întâi am ajuns în Hunedoara, apoi în Timiș înapoi. Am schimbat trei autocare ca să ajung la Herculane. Ultimul autobuz a fost defect, oprea din 10 în 10 minute.”, povestește Mihaela Dobre, o îngijitoare din Austria întoarsă acum câteva zile.

Români sufocați într-un autocar, în drum spre carantină: 'Ne duc ca pe sacii de porumb, ne omoară cu zile'

Parteneri
sati
x close