Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr din Alba Iulia a găsit pe stradă un card și a cheltuit sute de lei. A recurs la o metodă cunoscută pentru a-l folosi fără PIN

Un tânăr din Alba Iulia a găsit pe stradă un card și a cheltuit sute de lei. A recurs la o metodă cunoscută pentru a-l folosi fără PIN

Un tânăr de 20 de ani din Alba Iulia a găsit un card bancar pe stradă și a ales să îl păstreze. Bărbatul a reușit să cheltuiască 800 de lei în total, fără să folosească codul PIN.

Un tânăr din Alba Iulia a găsit pe stradă un card și a cheltuit sute de lei. A recurs la o metodă cunoscută pentru a-l folosi fără PIN
Sursa foto: Pixabay
de Adelina Miron    |    08 Oct 2021   •   15:51

Tânărul a avut cardul asupra sa o zi, iar ieri, polițiștii l-au identificat și l-au reținut.

Bărbatul, care se afla sub control judiciar pentru alte fapte, a făcut 12 plăți în așa fel încât să nu i se solicite introducerea codului PIN, explică polițiștii:

„La data de 6 octombrie 2021, acesta ar fi găsit, pe o stradă din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia, un card bancar, pe care, în loc să îl predea autorităţilor sau persoanei care l-a pierdut, l-ar fi utilizat, la diverşi comercianţi, efectuând un număr de 12 plăţi, cu valori mai mici de 100 de lei. Prejudiciul total cauzat este în valoare de 800 de lei.”, se precizează într-un comunicat de presă.
 

×
Subiecte în articol: card politisti Alba Iulia
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close