Antena 3 CNN Actualitate Tânăr din Huşi omorât înainte de nuntă, de faţă cu viitoarea soţie şi copilul lor | Unul dintre suspecţi obişnuia să se îmbrace în poliţist

Tânăr din Huşi omorât înainte de nuntă, de faţă cu viitoarea soţie şi copilul lor | Unul dintre suspecţi obişnuia să se îmbrace în poliţist

Un tânăr din Huşi, recent întors din Germania, acolo unde a muncit pentru a strânge bani de nuntă, a fost omorât de faţă cu viitoarea soţie şi copilul lor, în scara blocului, după ce a gonit din casă doi fraţi care intraseră pe geamul de la baie şi încercau să îi fure banii de nuntă.

de Vasile Geles    |    17 Sep 2022   •   14:32

Nicuşor Stoianov (29 de ani) se afla, noaptea trecută, în casă alături de viitoarea sa soţie şi de copilul lor. Cei doi locuiau împreună într-un bloc de pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Huşi.

Puţin după miezul nopţii, iubita lui Nicuşor a auzit zgomote în casă şi i-a spus tânărului, iar acesta a mers să verifice. În casă s-a întâlnit cu doi tineri care încercau să îi fure banii pe care îi pregătise pentru nunta ce urma să aibă loc peste o săptămână.

Nicuşor i-a gonit din casă pe cei doi, însă pe scara blocului a fost înjunghiat de unul dintre hoţi. A apucat să bată la uşa unui vecin şi l-a rugat să sune la numărul de urgenţă 112.

Ulterior, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Huşi, însă după câteva ore s-a stins din viaţă.

Omorât cu o săptămână înainte de nuntă. Iubita lui Nicuşor: "Ştiau că avem bani"

"Au intrat în casă peste noi prin geamul de la baie. Nici măcar nu ne cunoşteam. Toată lumea îi cunoaşte pe ei, sunt nişte boschetari şi nişte cerşetori. Ştiau că am bani, că el a lucrat în străinătate şi de aia au şi intrat în casă", a precizat tânăra care urma să devină soţia lui Nicuşor.

Cei doi fraţi care l-au ucis pe tânăr sunt cunoscuţi în zonă pentru scandaluri, dar vecinii spun că până acum nu au avut nicio problemă gravă cu ei.

"Eu nu am făcut, el a intrat prima dată. Şi ăla a început să sară. Şi după aia am plecat spre casă. Eu nu l-am înţepat, fratele meu", a declarat unul dintre suspecţi, astăzi, în timp ce era dus de poliţişti la audieri.

Acelaşi suspect este cunoscut pentru faptul că a apărut într-o mulţime de clipuri video pe internet, după ce s-a îmbrăcat în uniformă de poliţist.

Ce spune Poliţia după crima care a şocat întregul oraş

"La data de 17.09.2022, 00.29, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost înjunghiat și se află, în stare de inconștiență, în scara unui bloc, de pe strada Ștefan cel Mare, municipiul Huși.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Huși, pentru acordarea de îngrijiri medicale însă a decedat în cursul dimineții.

La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui pentru a fi efectuate cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei.

Întrucât în cauză există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții, cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

2 persoane bănuite de participarea la săvârșirea infracțiunii sesizate, bărbați de 30, respectiv 31 de ani, din Huși, au fost depistate și se află în custodia polițiștilor", se arată într-o informare a Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Husi Vaslui crimă
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close