Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr din Lugoj a transmis Live pe Facebook momentul când a intrat cu maşina în faţa unui tren

Un tânăr din Lugoj a transmis Live pe Facebook momentul când a intrat cu maşina în faţa unui tren

Un tânăr de 27 de ani, din Lugoj, căsătorit şi tatăl unei fetiţe, a transmis Live pe Facebook momentul în care a intrat cu maşina în faţa unui tren.

de Andreea Borboros    |    14 Oct 2022   •   09:48

Tânărul de 27 de ani a intrat cu maşina intenţionat pe calea ferată, în faţa trenului, pentru a fi lovit în plin de locomotivă.

La apropierea trenului, tânărul aflat la volan a călcat acceleraţia, iar autoturismul a fost lovit în plin. Mecanicul locomotivei nu a mai avut nicio şansă să oprească.

Bărbatul a supravieţuit însă se afla în comă la spital. Apropiaţii săi spun că tânărul a fost cu câteva minute înainte de gestul extrem la un birt însă nu consumase alcool. Bărbatul este căsătorit şi are o fetiţă de câteva luni.

Poliţiştii au deschis o anchetă.

"Un bărbat, în vârstă de 27 de ani, a condus un autoturism pe strada Smârdan din municipiul Lugoj, înspre strada Vicențiu Babeș, iar la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată a intrat în coliziune cu un tren de marfă, condus de un bărbat de 57 de ani, care circula pe ruta Arad - Brad.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto. 

Mecanicul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, acesta fiind condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier", se arată într-o informare a Poliţiei.

×
Subiecte în articol: Lugoj Facebook accident
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close