Antena 3 CNN Actualitate Declarația bărbatului torturat de polițiști: ”A urinat pe mine și mi-a spus: ”Uite ce poate să îți facă poliția română!”

Declarația bărbatului torturat de polițiști: ”A urinat pe mine și mi-a spus: ”Uite ce poate să îți facă poliția română!”

Antena 3 a obținut, în exclusivitate, detalii cu privire la modul în care mai mulți polițiști de la secția 16 din Capitală au torturat două persoane, după ce acestea le-au atras atenția că trebuie să poarte masca de protecție.

Declarația bărbatului torturat de polițiști: ”A urinat pe mine și mi-a spus: ”Uite ce poate să îți facă poliția română!”
de Georgiana Adam    |    04 Mar 2021   •   13:21

”Cel mai șocant eveniment a fost că polițistul în vârstă și-a făcut necesitățile fiziologice pe mine. A urinat pe mine și mi-a spus: ”uite ce poate să îți facă poliția română!”

M-au luat de la Eroii Revoluției, din fața gurii de metrou, m-au dus pe câmp pe undeva pe la Jilava, m-au dat jos din mașină cu cătușele la mâini, m-au târât pe jos, mi-au dat doi pumni în coaste, m-au pus jos, au început să dea cu bastoanele în mine. Cele mai multe lovituri au fost pe tălpi. 

Cel în vârstă îmi spunea să îmi cer iertare pentru că le-am atras atenția pentru măști și mă băgasem pentru doi civili care erau agresați verbal de el.

Am fost înjurat prima dată, după care au sărit cinci polițiști pe mine”, povestește una dintre victime. 

Opt polițiști din București, reținuți pentru răpire și tortură

Opt agenţi de la Secţia 16 Poliţie din Capitală au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură.

Poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august a anului trecut i-au bătut cu bestialitate pe cei doi bărbați. Potrivit anchetatorilor, unul dintre aceștia a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde a fost încătuşat şi torturat, apoi victima a fost abandonată pe câmp.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

 

×
Subiecte în articol: tanar Politie tortura
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close