Antena 3 CNN Actualitate Tânărul torturat de poliţişti, înmormântat azi. Interviu exclusiv cu prietenul în braţele căruia a murit Mihai

Tânărul torturat de poliţişti, înmormântat azi. Interviu exclusiv cu prietenul în braţele căruia a murit Mihai

Cel de-al doilea tânăr care a murit după ce a fost bătut de poliţiştii secţiei 16 din Capitală este înmormântat astăzi, în satul natal, din judeţul Prahova. În acest timp, jumătate din agenţi sunt încă sub control judiciar. Tânărul a murit acum câteva zile, în braţele prietenului său care a vorbit în exclusivitate la Antena 3.

Tânărul torturat de poliţişti, înmormântat azi. Interviu exclusiv cu prietenul în braţele căruia a murit Mihai
de Andrei Grigore    |    31 Mar 2021   •   13:47

Mihai Gheorghe, doilea dintre bărbaţii torturaţi de poliţişti, a fost găsit mort sâmbătăt în locuința unui prieten.

Pe certificatul de deces, cauza nu este precizată.

Trupul neînsufletit al lui Mihai a fost ridicat de la INML luni, "cauza neprecizată" se arată în certificatul de deces, iar analizele toxicologice ies peste 6 luni.

Pe lânga răul fizic pe care îl acuza, Mihai i-a spus prietenului că vrea să vina la el. Mihai era foarte afectat după agresiunea din septembrie.

Îi tremurau mâinile şi nu mai avea încredere în el.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3, acesta susţine că Mihai nu mai era aceeaşi persoană după ce a fost agresat de agenţi. Se simţea singur şi intrase în depresie.

Prietenul său caută acum răspunsuri şi speră ca autorităţile să facă lumină în acest caz

''După ce a fost agresat de poliție, a fost schimbat total, nu mai era Ion pe care îl știam înainte, intrase în depresie. Avea un tremurat, mâna dreaptă și piciorul drept nu se putea opri din tremurat. Vineri m-a sunat că simte nevoia să stea cu cineva, nu prea era coerent. A venit la mine acasă am văzut că nu e în apele lui, nu se simţea bine. L-am întrebat ce s-a întâmplat. Nu am apucat să vorbesc foarte mult cu el. L-am pus pe capanea la mine acasă, a început sa bolborosească, să vomite. Eu atunci i-am dat cu apă pe frunte, i-am dat câteva palme să îşi revină.  Ioane, Ioane, l-am tot întrebat ce ai.  A încerat să zică ceva. Prima salvare care a venit, la 112 era neechipată. A venit a doua salvare după ce au încercat să îl resusciteze. Când a venit a doua salvare, erau de la SMURD s-a uitat la aparat și a zis ca e decedat. Ei habar nu aveau ca e decedat'', a povestit prietenul tânărului ucis.

Moartea bărbatului de doar 39 de ani este cu atât mai suspectă cu cât, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, și celălalt bărbat implicat în cazul de tortură a murit, din cauze aparent naturale. 

Polițiști din București, reținuți pentru răpire și tortură

Poliţiştii sunt acuzaţi că în luna august a anului trecut au bătut cu bestialitate doi tineri la staţia de metrou Eroii Revoluţiei. Potrivit anchetatorilor, unul dintre tineri a fost băgat cu forţa în maşină şi dus pe un câmp în apropiere de Jilava, unde ar fi fost încătuşat şi torturat, apoi victima a fost abandonată pe câmp.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Bărbații acuzau că au fost bătuţi cu bestialitate de poliţişti

Faptele ar fi avut loc la sfârșitul lunii august, în Sectorul 4, la ora 1.30 noaptea. Cei doi bărbaţi, unul de 39 de ani, celălalt de 51 de ani, spuneau că se aflau pe stradă şi ar fi intervenit în timp ce câțiva polițiști ar fi bruscat o persoană. Aceştia s-ar fi răzbunat pe ei, i-ar fi încătușat și i-ar fi dus pe un teren viran, unde i-ar fi bătut cu bastoanele. 

×
Subiecte în articol: tanar torturat interviu exclusiv politisti
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close