Tragedia aviatică a avut loc ieri, în pădurea Letca Nouă.
Un apel la 112 anunţa prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni. Imediat, toate forţele speciale au fost mobilizate.
Tânăra care a murit în accidentul aviatic din Giurgiu primise cadou un zbor de la iubitul ei
Din primele informații se pare că pilotul era chiar proprietarul aerodromului din Letca Noua, iar cealaltă victimă era o tânără de 28 de ani căruia iubitul ei îi pregătise un zbor surpriză.
"Aeronava ar fi decolat de pe aerodromul din Letca Nouă, acolo unde era înregistrată cu doi pasageri la bord, un pilot şi o femeie, în vârstă de 28 de ani. Avionul s-ar fi prăbuşit la scurt timp după decolare, în pădure. Un martor a văzut fumul gros şi negru de la distanţă, a sunat imediat la 112 şi aşa au intervenit aici salvatorii. Din păcate însă pentru cei doi, nu s-a mai putut face nimic, pentru că, potrivit informaţiilor noastre, au fost găsiţi carbonizaţi", a transmis Alex Vlădescu, reporter Antena 3, chiar de la locul unde a avut loc tragedia.
Aeronava a fost distrusă în totalitate. Piesele din aparatul de zbor au fost carbonizate şi doar o bucată din aripa avionului a rămas intactă. Una dintre persoanele care a murit ar fi directorul Aerodromului, susţine primarul din Letca Nouă, Marian Negru.
"Poliţia, Pompierii, Jandarmeria, au venit foarte repede, o mobilizare mare. Cetăţenii din comună au ajutat, au venit şi au căutat şi au găsit până la urmă. E vorba de un avion de mici dimensiuni, de două locuri. Din ce am înţeles, ar fi avut o defecţiune tehnică la motor", a declaratprimarul comunei Letca Nouă, în exclusivitate pentru Antena 3.
Ancheta se anunţă dificilă în cazul avionului prăbușit sâmbătă
Aparatul nu avea cutie neagra, iar investigatorii se bazează pe declaratiile martorilor.
La manșa avionului prăbușit între Letca Nouă și Letca Veche s-a aflat Valentin Anghel. Pilotul, pasionat de zbor, avea 54 de ani.
Sâmbăta a avut programate doua zboruri de agrement. Al doilea era împreună cu o tânără de 28 de ani căreia iubitul a vrut să-I facă o surpriză.
Dintr-odată, aparatul a dispărut de pe cer, iar localnicii au auzit bubuitura. La impactul cu solul, cei doi au murit pe loc. La locul producerii tragediei, specialiştii de la Centrul de Investigare pentru Securitatea Aviației Civile au căutat indicii care i-ar putea ajuta să elucideze misterul prăbușirii avionului.
La fel au procedat şi procurorii. Anchetatorii iau în calcul toate variantele printre care defecțiune tehnică, dar şi eroare de pilotaj.
"Aerodromul din Letca Nouă a fost deschis în urmă cu aproximativ 2 ani, dar în ultima vreme nu s-au mai făcut zboruri", a spus Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă.
Când a deschis Aerodromul, Valentin Anghel a spus că vrea să facă o școală de pilotaj.