Antena 3 CNN Actualitate Tânără mămică din Botoșani batjocorită și amenințată că îi va fi ucis copilul de doi bărbați mascați

Tânără mămică din Botoșani batjocorită și amenințată că îi va fi ucis copilul de doi bărbați mascați

O tânără mămică din comuna Corlăteni, județul Botoșani, a fost batjocorită de față cu copilul ei în vârstă de doi ani și șase luni de doi bărbați mascați care au amenințat-o că îi vor ucide copilul dacă nu se supune.

Tânără mămică din Botoșani batjocorită și amenințată că îi va fi ucis copilul de doi bărbați mascați
Sursa foto: pixabay
de Alin Tarnovschi    |    28 Aug 2020   •   15:15

Totul s-a întâmplat miercuri, 26 august, în comuna Corlăteni din Botoșani. Femeia în vârstă de 23 de ani locuia cu soțul și cu copilul lor de doi ani și șase luni într-o cameră închiriată de la șeful soțului, într-o fermă.

Cei doi agresori au mers miercuri să se angajeze la fermă și au văzut-o pe tânăra care se afla acasă doar cu copilul. După ceva timp, cei doi s-au întors, și-au acoperit fețele și au intrat în camera în care se afla femeia.

Înarmați cu un cuțit, agresorii au pus-o la pământ pe femeie și au amenințat-o că dacă se va opune îi vor ucide copilul. Astfel, cei doi au batjocorit-o pe tânără, iar la final aceasta a reușit să scape și să fugă pe un geam în timp ce agresorii au rămas cu copilul în cameră.

Tânăra a cerut ajutorul vecinilor, care au sunat imediat la numărul unic de urgență 112.

Au amenințat că îi vor ucide copilul și au furat două telefoane mobile

Înainte să plece, cei doi violatori au furat 500 de lei și două telefoane mobile. A doua zi, polițiștii au reușit să îi identifice pe cei doi pe raza comunei Nicșeni, localitate în care își au domiciliile.

Când i-au văzut pe polițiști, cei doi au încercat să fugă, astfel că polițiștii au pornit în urmărire lor și chiar au tras mai multe focuri de armă. Într-un final, cei doi au fost prinși și reținuți, iar asupra lor au fost găsite cele două telefoane furate.

×
Subiecte în articol: Corlăteni Botoșani
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close