Erwin Albu este agricultorul din Codlea care a dorit și a reușit să demonstreze că românii sunt cinstiți. Acesta a pus în practică un experiment, în care a lăsat marfa la poartă, iar cei care voiau să le cumpere, lăsau o anumită sumă de bani ca și contravaloare, în funcție de cât credeau că face marfa achiziționată.
Banii donaţi la "Autoservirea pentru oameni cinstiţi" i-a deranjat pe funţionarii locali. Au vrut să-l amendeze pe Erwin, dar au renunţat la idee şi nici nu vor să mai comenteze situaţia.
După ample verificări, acum şi Fiscul scrie negru pe alb că Erwin nu datorează niciun ban statului.
Erwin Albu a vorbit, în cadrul unei intervenţii în
Ediţia Specială de la Antena 3, despre mica sa afacere care testează cinstea românilor.
"Pentru că m-am săturat foarte mult de felul în care suntem noi, românii, huliţi în lume sau ne hulim singuri, am spus că merită încercat. (...) Pe de altă parte, mi-am dorit şi să promovez mica gospodărie, mica soluţie a ţăranului român de a reveni pe piaţă", a declarat Erwin Albu.