Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu, cerere inedită la Ministerul Justiției: Câți români au fost ascultați

Tăriceanu, cerere inedită la Ministerul Justiției: Câți români au fost ascultați

Tăriceanu, cerere inedită la Ministerul Justiției: Câți români au fost ascultați
de M.Z.    |    17 Oct 2016   •   16:16

Tăriceanu cere situația interceptărilor de la Ministerul Justiției.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a solicitat Ministerului Justiției să spună câți români au fost interceptați cu mandat, în perioada 2000-2016.

Cererea lui Tăriceanu se referă atât la înregistrările telefonice cu mandat, dar și fără.

La solicitarea sa, Tăriceanu precizează ministrului Justiției, Ralucă Prună, că solicită răspuns și/sau oral.

”Care este numărul cetăţenilor români cărora le-au fost interceptate şi înregistrate comunicaţiile efectuate prin telefon sau prin intermediul calculatoarelor personale în perioada 2000-2016? Câte interceptări şi înregistrări s-au făcut pe baza unor mandate emise pe numele cetăţenilor români în perioada 2000-2016?”, întreabă preşedinte Senatului, potrivit unui document remis, luni, presei.

Potrivit documentului, cele două întrebări au fost înregistrate la Senat, pentru secţiunea ”Întrebări, interpelări şi răspunsuri” a plenului de luni. 

Joi, după ce Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibile, contestaţiile formulate împotriva Legii 235/2015 care reglementează actul normativ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, Tăriceanu a afirmat că nu este de acord cu decizia Curţii Constituţionale, dar că este obligat să o respecte. 

"Mă aşteptam la decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte legile Big Brother. Cred că este îngrijorător că la Curtea Constituţională au ajuns judecători care au dovedit prin activitatea lor un dispreţ la adresa drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi mă refer la Livia Stanciu", a scris Tăriceanu pe Facebook. 

Informația a fost prezentată luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close