Antena 3 CNN Actualitate Tăriceanu: ”Sumele fortetare sunt indexate cu indemnizația și se majorează în baza legii”

Tăriceanu: ”Sumele fortetare sunt indexate cu indemnizația și se majorează în baza legii”

Tăriceanu: ”Sumele fortetare sunt indexate cu indemnizația și se majorează în baza legii”
05 Iul 2017   •   13:32

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au întâlnit astăzi într-o ședință. Potrivit proiectului ordinii de zi, conducerile celor două Camere au discutat „suma forfetară pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare”, ”demisia lui Marcel Ciolacu din calitatea de membru al delegaţiei Parlamentului României la APCE în urma numirii sale în funcţia de vicepremier” şi formularea unui ”punct de vedere al Birourilor Permanente referitor la sesizarea formulată de Sorin Grindeanu cu privire la condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017.“

Călin Popescu Tăriceanu a făcut declarații imediat după această ședință.

”La prima ședință din toamnă a Biroului Permanent vom propune modificarea pe cale de consecință a legii de funcționare a statutului parlamentarilor în așa fel încât să menținem, la actualul nivel de cheltuieli, aceste sume”, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu a susținut că sumele fortetare sunt indexate cu indemnizația și se majorează în baza legii, și nu a vrut să dea mai multe detalii.

Întrebat în legătura cu solicitarea lui Grindeanu la CCR, acesta a spus dă în cadrul ședinței de astăzi  s-a adoptat punctul de vedere al Birourilor Permanente reunite și va trimis la Curtea Constituțională.

"Noi ne consultăm permanent şi sigur că există o problemă pe care aţi văzut-o. (...) Cu toate că între firmele cu capital românesc şi firmele cu capital străin care funcţionează în România (...) este o pondere aproximativ egală, povara impozitului pe profit suportată de firmele cu capital românesc este de trei ori mai mare decât cele cu capital străin. Am anumite îndoieli că firmele cu capital străin au un management slab şi că toate firmele româneşti sunt mult mai performante decât firmele străine. Firmele româneşti ajung să facă mult mai mult profit şi să plătească mult mai mult impozit pe profit decât firmele străine. Se pare că e o problemă pe care trebuie să o decelăm şi să o rezolvăm pentru că şi numărul de angajaţi pe care îl au firmele româneşti depăşeşte cu mult pe cel pe care îl au firmele cu capital străin. Avem 2 milioane de angajaţi la firmele cu capital românesc faţă de 1,2 milioane la cele cu capital străin", a afirmat Tăriceanu, la Parlament, întrebat dacă s-a ajuns la un compromis legat de introducerea impozitului pe cifra de afaceri.

"Guvernul va analiza care sunt soluţiile. Evident că soluţiile care vor fi adoptate le vom discuta şi prin aceste soluţii vom evita evident să penalizăm pe cei care sunt corecţi numai pentru a rezolva problema. Nu o să ajungem în această situaţie. Oricum, aceste schimbări nu se vor adopta brusc", a spus Tăriceanu

×
Subiecte în articol: sedinta lege indemnizatie Tariceanu
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close