Antena 3 CNN Actualitate Un tată a amenințat că își va ucide fetița de cinci ani, în Ilfov. Copila a fost eliberată la peste 28 de ore de când bărbatul s-a baricadat în casă

Un tată a amenințat că își va ucide fetița de cinci ani, în Ilfov. Copila a fost eliberată la peste 28 de ore de când bărbatul s-a baricadat în casă

Un bărbat din Ilfov s-a baricadat în casă, cu fetița sa de cinci ani, după ce și-a agresat soția și a dat-o afară din locuință. Tatăl amenință că își va omorî copilul.

negociatori politie
Un tată amenință că își va ucide fetița de cinci ani, în Ilfov. Primele declaraţii ale Poliţiei, după 20 de ore de când bărbatul s-a baricadat în casă Sursa foto: Facebook/ Antena 3 CNN
de Mia Lungu    |    05 Mai 2023   •   18:30

UPDATE 18:30 Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune că polițiștii care au eliberat-o pe fetița în vârstă de 5 ani, sechestrată de propriul tată sunt „eroi”, „adevărații oameni ai Poliției Române”.

Lucian Bode i-a felicitat pe polițiștii care au eliberat copila sechestrată de propriul tată, în Chiajna și spune despre ei că sunt „eroi”.

„Felicit polițiștii care ne-au dovedit tuturor că nicio misiune nu este prea grea atunci când te dedici sută la sută activității tale, mai ales când activitatea ta înseamnă protejarea vieții cetățenilor! Fetița de 5 ani din Chiajna, sechestrată de propriul tată, este nevătămata datorită acestor eroi. Aceștia sunt adevărații oameni ai Poliției Române, oameni care merită tot respectul și aprecierea noastră!”, a scris Lucian Bode pe Facebook.

Ministrul de Interne reamintește că misiunea oamenilor legii a fost una „maraton”, care, din fericire, s-a încheiat cu succes.

UPDATE 18:00 Reprezentanții Poliției au făcut declarații despre misiunea de salvare a fetiței de cinci ani.

Aceștia au precizat că au fost două echipe de negociatori, care au lucrat în ture. La 4:00 dimineața a existat un moment tensionat, când bărbatul a dat drumul la gaz la o butelie, apoi s-a calmat.

De dimineață a avut prima încercare de predare, și tot atunci le-a predat polițiștilor două butelii.

Fetița se află în siguranță și nu a suferit vătămări corporale.

UPDATE 17:30 Operațiunea Poliției Române din Chiajna s-a încheiat.

În urma activității de negociere a Poliției Române, fata se află în custodia polițiștilor, în afara oricărui pericol.

De asemenea, bărbatul se află în custodia Poliției Române.

În urma activităților derulate în cadrul operațiunii, nici fetița, nici bărbatul și nici forțele de ordine nu au suferit vătămări.

Scopul misiunii a fost îndeplinit.

UPDATE 17:10 La fața locului a ajuns avocata bărbatului, care a reușit să intre în curtea locuinței.

Aceasta a declarat presei că ea l-a sunat pe tatăl fetiței de cinci ani, iar acesta a fost de acord ca ea să vină și să discute cu el.

Totodată, avocata a precizat să îl cunoaște personal pe bărbat și că un alt client al său a încercat să îl contacteze pe acesta, însă numai ea a reușit să dea de el la telefon.

UPDATE 16:20 Negocierile continuă, după mai bine de 27 de ore de când a fost înregistrat primul apel la 112. Potrivit STS, acesta a fost înregistrat joi, în jurul orei 13:00

"Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrată intern cu numărul 101010 din data de 05.05.2023, vă comunicăm că, în urma căutărilor efectuate în baza de date a Centrului Unic pentru Apeluri de Urgență 112 București-Ilfov conform criteriilor furnizate, au fost identificate 4 apeluri efectuate în data de 04.05.2023.
 
Primul apel la 112 a fost realizat la ora 12:56 de către un membru al familiei, care a revenit cu un alt apel la ora 13:11. Ulterior, la ora 13:17 și la ora 13:44, au fost primite încă două apeluri din partea unui alt membru al familiei. 
 
Apelurile au fost indexate în categoria „Conflicte și/sau agresiuni fizice - cu victime” și, în conformitate cu Metodologia privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție și a altor entități cu competențe în domeniu, pentru preluarea și gestionarea urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, au fost alertate toate agențiile de intervenție cu competență în soluționarea acestora: Poliția, ISU-SMURD, Ambulanța și Jandarmeria.", a transmis Serviciul de Telecomunicații Speciale.

UPDATE 15:15 - Asistăm deja la cea mai lungă negociere din istoria poliţiei române. Au trecut peste 26 de ore. La faţa locului, preventiv, au fost trimise mai multe ambulanţe. Continuă discuţiile cu tatăl care îşi ţine ostatică fetiţa. 

UPDATE 13:00 - După 24 de ore de la baricadarea în casă, bărbatul continuă negocierile cu forţele de ordine, fără a avea nicio revendicare. O rudă care a venit în zona perimetrului păzit de poliţie a declarat că "totul e doar un joc cu nevasta" şi că bărbatul ar "ţine la copil precum la ochii din cap". 

UPDATE 10:10 - Fetiţa este bine, bărbatul are grijă de copilă şi a cerut negociatorilor să îi aducă hrană pentru ea, au declarat reprezentanţii Poliţiei.

"Bărbatul a avut grijă de minoră, minora nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta.

Negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent în mod direct cu bărbatul care, aşa cum ştiţi, nu are revendicări.

Ceea ce este foarte important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, aceasta nu a suferit leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment.

De asemenea, acesta a solicitat hrană pentru minoră, hrană care i-a fost dusă de către negociatorii Poliţiei Române.

Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveviment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă", a declarat, vineri, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţia este în alertă de mai bine de 20 de ore şi încearcă să-l convingă pe bărbat să nu recurgă la un gest extrem.

Update 08:40 Au trecut 19 ore de când bărbatul din Ilfov a pus pe jar oamenii de ordine şi întreaga comunitate. Negociatorii sunt în continuare la faţa locului şi încearcă să îl convingă să renunţe la planul său extrem. Până acum însă nu au reuşit să îl determine să iasă din casă.

Poliţiştii au împrejmuit zona şi au mărit perimetrul de protecţie. 

Update 07:15. Polițiștii stau la ușa bărbatului de mai bine de 17 ore și încearcă în continuare să îl convingă să nu facă un gest necugetat. 

Vecinii spun că scandalul ar fi pornit după ce soția lui i-ar fi spus că vrea să îl părăsească și că o va lua cu ea pe fiica lor în vârstă de doar 5 ani.  

Update 23:15 Bărbatul a arătat butelia cu care vrea să arunce casa în aer și un cuțit pe masă. Sursele Antena 3 CNN spun că acesta ar fi cerut un singur lucru: să plece Poliția. Între timp, și șeful IPJ Ilfov, Perșinaru Cristian, a ajuns la fața locului.

Update 22:30 Bărbatul are în jur de 45 de ani, iar vecinii spun că este agresiv. Acesta a făcut scandal la ora 14:00, iar polițiștii sunt la fața locului de la 15:00. Acesta era băut în momentul în care a început scandalul. Până în acest moment, bărbatul nu a vrut să coopereze cu negociatorii, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Update 22:00 Potrivit surselor Antena 3 CNN, în zonă a fost trimis un lunetist. Se pare că apelul la 112 a fost făcut între ora 13:00 și 14:00, iar de atunci și până în prezent, mai exact de peste șase ore, se tot poartă negocieri cu bărbatul.

Acesta ar fi un fost deținut, cunoscut ca având probleme cu alcoolul. Aceleași surse spun că ar avea trei butelii în casă și amenință că va arunca totul în aer.

Locuința celor doi soți se află în localitatea Chiajna. La fața locului este așteptat și șeful IGPR, spun sursele Antena 3 CNN.

Știrea inițială: Poliția din Ilfov este în alertă după ce mama unui copil de cinci ani a reclamat că a fost bătută și dată afară din casă de soț, iar bărbatul s-a baricadat în locuință cu fiul lor și amenință că îl va ucide.

"La data de 4 mai 2023, IPJ Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soț și alungată din locuință. 

Bărbatul s-a baricadat în locuință, împreună cu fiica sa minoră, de 5 ani. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din Ilfov, luptătorii SIAS-IGPR, precum și o echipaje din cadrul ISU. 

Până în prezent, bărbatul nu are solicitări.

Activitățile sunt în derulare, iar principalul nostru obiectiv îl reprezintă siguranța minorului.", a transmis Poliția.

×
Subiecte în articol: ucide baietel sotia tata baricadat batut Ilfov
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close