Antena 3 CNN Actualitate Temperaturi de până la 30 de grade, în zilele următoare. Vezi prognoza meteo

Temperaturi de până la 30 de grade, în zilele următoare. Vezi prognoza meteo

Temperaturi de până la 30 de grade, în zilele următoare. Vezi prognoza meteo
Sursa foto: floare
24 Mai 2010   •   10:41

După ce ne-am murat din cauza ploilor care au tot căzut şi am tremurat dimineţi la rând la doar 6 grade putem în sfârşit să fim optimişti: vine căldura! Duminică temperatura a crescut simţitor, până la 26 de grade la Urziceni, iar la mijlocul săptămânii sunt anunţate 30 de grade.

În următoarele trei zile, vremea se va încălzi în special în regiunile sudice şi sud-estice. Vor fi precipitaţii pe arii restrânse, mai ales dupã-amiaza în zonele de deal şi de munte.

Miercuri, temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 18 grade.

PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE ZILE

ÎN ŢARĂ:
Luni, vremea se va încãlzi, mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul se va înnora treptat în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde local va ploua, mai ales în aversã. În restul zonelor înnorãrile vor fi temporare, iar instabilitatea atmosfericã se va manifesta în orele dupã-amiezei prin averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, pe arii restrânse, în special în Oltenia şi Muntenia.

Cu totul izolat vor fi condiţii de grindinã, iar cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade. Presiunea atmosferica va fi în scãdere uşoarã mai ales în nordul şi estul ţãrii.

Marţi, în regiunile din jumãtatea de sud a ţãrii vremea va fi caldã şi în general frumoasã, cu cer variabil şi averse pe arii restrânse, mai ales dupã-amiaza în zonele de deal şi de munte. În nord, nord-vest şi centru vremea va fi în general instabilã, cu înnorãri, averse şi descãrcãri electrice; izolat vor fi condiţii de grindinã, iar cantitãţile de apã pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade. Presiunea atmosferica va avea variaţii uşoare.

Miercuri, vremea va fi caldã, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în nord-vest şi centru, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale, mai ales în zona montanã înaltã.

ÎN BUCUREŞTI:

Luni, vremea se va încãlzi. Cerul va fi temporar noros, iar dupã-amiaza şi seara vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 24...25 de grade, iar cea minimã de 10...12 grade. Presiunea atmosferica va fi în scãdere uşoarã.

Marţi, vremea va fi caldã şi predominant frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimã va fi de 11...13 grade. Presiunea atmosferica va fi uşor variabilã.

Miercuri, vremea va fi caldã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimã va fi de 13...15 grade.

Vezi prognoza completă pe www.meteoplus.ro.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: vara prognoza meteo
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close