Antena 3 CNN Actualitate Teritoriul României este SECURIZAT. Spaţiul aerian şi maritim va fi întărit de trupele NATO

Teritoriul României este SECURIZAT. Spaţiul aerian şi maritim va fi întărit de trupele NATO

Teritoriul României este SECURIZAT. Spaţiul aerian şi maritim va fi întărit de trupele NATO
de S.T.    |    07 Apr 2014   •   08:28

România a cerut Statelor Unite ale Americii şi NATO întărirea spaţiului aerian şi asigurarea securităţii pe Marea Neagră, a anunţat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Ţara noastră nu se află în pericol, în contextul evenimentelor din Ucraina, însă este nevoie de sprijinul aliaţilor în acest moment.

De altfel, începând de săptămâna viitoare, mai multe avioane F16 americane vor efectua exerciţii militare în România
, a mai spus ministrul Apărării la Antena 3.

Cererea de întărire a securităţii vine după ce ce Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu. Mircea Duşa a subliniat că, "după bucuria primirii în NATO şi UE", politicienii au uitat de Armata Română, bugetele alocate fiind foarte mici.

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close