Antena 3 CNN Actualitate 1 din 4 români nu au toaletă în casă. România, din nou la coada Europei la capitolul civilizație

1 din 4 români nu au toaletă în casă. România, din nou la coada Europei la capitolul civilizație

Ponderea locuinţelor din România care nu au o toaletă în interior este de peste zece ori mai mare decât media din Uniunea Europeană.

1 din 4 români nu au toaletă în casă. România, din nou la coada Europei la capitolul civilizație
Sursa foto: Agerpres
de Silvia Țigănilă    |    19 Noi 2020   •   14:00

România este singurul stat membru al UE unde aproape un sfert din populaţie trăieşte în locuinţe care nu au toaleta în casă, arată datele publicate de Eurostat. 

La nivelul Uniunii Europene, situaţia s-a îmbunătăţit în ultimul deceniu.

Dacă în 2010 aproape 4% dintre europeni nu aveau toaletă în casă, 9 ani mai târziu, numărul acestora s-a înjumătăţit şi vorbim la ultimul raport Eurostat de doar 2 procente.

Din păcate, România conduce clasamentul statelor care stau cel mai prost la acest capitol.

Peste 24% din locuitori nu aveau o toaletă în interiorul locuinţei. În Bulgaria raportul arată că în această situaţie sunt aproape 14% dintre cetăţeni, iar în Lituania, Letonia, Estonia şi Ungaria situaţia este mult mai bună.

România a înregistrat însă progrese semnificative, ţinând cont că în anul 2010 ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior era de 40,9%. 9 ani mai târziu, numărul aceste a scăzut aproape la jumătate.

În contrast, ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior este mai mică de 1% în 19 state membre ale UE, în frunte cu Suedia, Luxemburg, Malta, Olanda, Slovenia şi Germania. În Suedia, de exemplu, ponderea este aproape 0%.

Şi încă ceva, ziua de 19 noiembrie a fost declarată de ONU Ziua mondială a toaletei. 

PONDEREA LOCUINŢELOR FĂRĂ TOALETĂ ÎN CASĂ ÎN U.E.

2010: 3,7%
2019: 2%

sursa: Eurostat

PONDEREA LOCUINŢELOR FĂRĂ TOALETĂ ÎN CASĂ

România - 24,2%
Bulgaria - 13,7%
Lituania - 10%
Letonia - 8,7%
Estonia - 4,7%
Ungaria - 3,1%

sursa: Eurostat

PONDEREA LOCUINŢELOR FĂRĂ TOALETĂ ÎN CASĂ ÎN ROMÂNIA

2010: 40,9%.
2019: 24,2%

sursa: Eurostat

ŢĂRI UNDE PONDEREA LOCUINŢELOR FĂRĂ TOALETĂ ÎN CASĂ ESTE SUB 1%

Suedia
Luxemburg
Malta
Olanda
Slovenia
Germania

sursa: Eurostat

×
Subiecte în articol: toaleta curte România
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close