Antena 3 CNN Actualitate Tom Jones, în continuare internat în spital. Și-a anulat încă două concerte

Tom Jones, în continuare internat în spital. Și-a anulat încă două concerte

Tom Jones, în continuare internat în spital. Și-a anulat încă două concerte
Sursa foto: foto- Youtube
20 Iul 2018   •   20:57

Tom Jones şi-a anulat vineri încă două concerte după ce în cursul săptămânii a anunţat că nu poate susţine două spectacole din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, informează Press Association.

Tom Jones se află în spital din cauza unei infecţii bacteriene. Artistul şi-a anunţat fanii, printr-un comunicat distribuit pe pagina sa oficială de Twitter, că spectacolele programate sâmbătă, pe EmslandArena din Germania, şi duminică, la Castelul Belvoir din Leicestershire, au fost anulate.

Alte două concerte, în Stansted Park din Chichester, de miercuri, dar şi un recital care urma să aibă loc joi la Chester Racecourse, au fost anterior anulate de artist.

"Sir Tom are o stare bună de spirit şi doreşte să transmită profunda sa apreciere şi sincere regrete tuturor celor care îşi planificaseră să participe la spectacole, ca şi celor implicaţi în aceste evenimente", se arată în comunicat. "El este hotărât să se întoarcă foarte curând pe scenă", se mai arată în document.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: concerte spectacole
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close