Antena 3 CNN Actualitate Toni Grecu, printre pacienții evacuați de la Matei Balș! În ce stare se află acum actorul de la ”Divertis”

Toni Grecu, printre pacienții evacuați de la Matei Balș! În ce stare se află acum actorul de la ”Divertis”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:35 29 Ian 2021 Modificat la 09:35 29 Ian 2021
Toni Grecu, printre pacienții evacuați de la Matei Balș! În ce stare se află acum actorul de la ”Divertis”
Sursa foto: hepta

Potrivit cadrelor medicale, starea de sănătate a actorului este în acest moment stabilă. 

”Este stabil în momentul de față. Se va interna pe secția de Terapie Intensivă. Este cu o formă de insuficiență respiratorie hipoxenică și se aceea are nevoie de internare pe Terapie Intensivă. Dar nu necesită suport ventilator”, a declarat pentru Antena 3 purtătorul de cuvânt al Spitalului Pantelimon. 

Soția actorului a declarat pentru Libertatea, în această dimineață, că nu are foarte multe informații cu privire la starea de sănătate a soțului ei. 

„Toni este evaluat acum de medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Nu știu care este exact starea lui. Știu doar că incendiul a avut loc la parter, iar Toni se afla într-un salon de la etajul doi”, a declarat pentru Cristina Grecu, soția artistului.

Aceasta a precizat că toți pacienții internați în Pavilionul 5, unde a izbucnit incendiul, aveau cazuril COVID medii, cu necesar suplimentar de oxigen. „Toni era și el conectat la butelie de oxigen. Toți de aici aveau nevoie de oxigen”, a precizat Cristina Grecu.

Incendiu puternic la Institutul Matei Balș! 4 persoane și-au pierdut viața și peste 100 de pacienți infectați cu COVID-19 au fost evacuați

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață la un pavilion al spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Potrivit șefului DSU, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare.

Incendiul a avut loc la parterul unui corp de cladire, în care se aflau în jur de 100 de persoane, conform reprezentanților spitalului. 

Pompierii spun că au fost degajări mari de fum.

La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare. Salvatorii au acționat echipați conform protocolului COVID.

Pompierii spun că pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la alte spitale.

×
Etichete: toni grecu
Parteneri
x close