Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Trafic de influență la nivel înalt. Vezi documente și imagini

Sinteza zilei. Trafic de influență la nivel înalt. Vezi documente și imagini

Sinteza zilei. Trafic de influență la nivel înalt. Vezi documente și imagini
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    02 Aug 2016   •   21:46

Un viceguvernator BNR a fost arestat pentru că ar fi primit o geantă cu 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu. Se face trafic de influență la nivel înalt, a arătat Mihai Gâdea, marți, la „Sinteza zilei”.

Cum circulă genţile cu bani gheaţă în politica românească?

Genţile pline cu bani au ajuns de fiecare dată la sediile partidelor, în posesia celor mai influenţi lideri politici.

Un milion de euro ar fi primit fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, în urmă cu opt ani, pentru a facilita numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Informaţiile apar în referatul prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a actualului viceguvernator BNR. Milionul de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns în biroul lui Bogdan Olteanu „printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, mai precis la sediul Partidului Naţional Liberal, acolo unde Olteanu îşi desfăşura la acea vreme activitatea.

Unde a dispărut sacul cu bani din dosarul lui Ioan Oltean?

Sacul cu bani din dosarul lui Ioan Oltean a dispărut. Fostul lider PDL va fi judecat doar pentru complicitate la trafic de influenţă.

În rechizitoriul DNA, nu mai există acuzaţia de luare de mită.

La sfârşitul anului trecut, anchetatorii vorbeau de o şpagă de 600.000, bani pe care Ioan Oltean i-ar fi primit în 2010, în curtea unei biserici, pentru a urgenta acordarea unei despăgubiri de către ANRP, instituție condusă la acea vreme de Crinuţa Dumitrean.

Când dosarul a fost trimis în judecată, o acuzație foarte importantă din document a dispărut după șase luni. În noiembrie 2015, procurorii DNA scriau în comunicat că Ioan Oltean este acuzat de trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu, pentru că ar fi luat 600.000 de euro anterior datei de 17 iunie 2010, potrivit comunicatului DNA de atunci.

Acum, în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se arată că Ioan Oltean este trimis în judecată doar pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Geanta cu peste 1 milion de euro, neinvestigată de nimeni

Robert Turcescu a obţinut de la trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu sume uriașe de bani.

Contractul firmei lui Robert Turcescu cu Realitatea: 1.080.000 de euro

Dosarul Gala Bute. Gheorghe Nastasia a declarat că i-a dat o geantă cu 900.000 de euro Elenei Udrea

O altă geantă cu bani ar fi ajuns în septembrie 2011 în biroul Elenei Udrea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. 900 de mii de euro cash i-ar fi trimis omul de afaceri Adrian Gărdean ministrului de la acea vreme. Dezvăluirea a fost făcută anul trecut de fostul secretar general din MDRT Gheorghe Nastasia, audiat de judecători în dosarul Gala Bute. „Eu personal am dus-o acolo, era singură în birou. Am lăsat geanta acolo, i-am spus că sunt de la Gărdean şi i-am zis şi că acesta a spus că restul banilor vor fi daţi de el prin contractul cu Obreja. I-am spus ministrului că în geantă sunt 900.000 de euro. Geanta am pus-o pe un fotoliu, iar ministrul nu a avut nicio reacţie”, a recunoscut Nastasia la ÎCCJ.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close