Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a ajuns la Săuceşti. Localnicii îi cer dig, nu ajutoare. Preşedintele: Şi eu zic la fel (VIDEO)

Traian Băsescu a ajuns la Săuceşti. Localnicii îi cer dig, nu ajutoare. Preşedintele: Şi eu zic la fel (VIDEO)

Traian Băsescu a ajuns la Săuceşti. Localnicii îi cer dig, nu ajutoare. Preşedintele: Şi eu zic la fel (VIDEO)
03 Iul 2010   •   16:57

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns sâmbătă, la Săuceşti (Bacău), una dintre localităţile cele mai afectate de inundaţii, el discutând la această oră  cu localnicii din zona calamitată, informează Mediafax.

Oamenii i-au cerut  preşedintelui construirea unui dig în zonă. "Acum iar ne-a luat apa. Vrem dig...Nu ne trebuie ajutoare. Vrem dig. ", i-a spus o femeie lui Băsescu. "Şi eu zic la fel", i-a replicat preşedintele.

Localnicii s-au mai plâns că primăria nu le ia "în considerare ce s-a stricat".

Preşedintele a fost prezent vineri la Dorohoi, şi în localităţile sucevene Pătrăuţi şi Dorneşti, alte localităţi afectate de inundaţii.

La Săuceşti s-a aflat, vineri şi premierul Emil Boc, el declarând că a "stat de poveşti" cu aproximativ o sută de localnici.

Autorităţile locale au început, vineri dimineaţă, la ora 6.00, evacuarea tuturor celor 2.100 de locuitori ai comunei Săuceşti, după ce debitul Siretului a depăşit maximul istoric înregistrat în 2008, de 2.676 metri cubi pe secundă, înregistrând 2.887 metri cubi pe secundă, iar digul ridicat de la începutul săptămânii pentru protejarea localităţii a cedat sub presiunea apei.

Peste 200 de familii din localitatea băcăuană Săuceşti au fost evacuate încă de joi seară din calea apelor Siretului, unii dintre localnici refuzând însă să plece din case de teama hoţilor.

Localitatea băcăuană Săuceşti s-a confruntat cu inundaţii puternice şi la sfârşitul lunii iulie 2008, când aproape toate casele din Săuceşti şi Schineni, aparţinând comunei Săuceşti, au fost inundate, iar 2.173 de persoane din comnele Săuceşti şi Letea Veche au fost evacuate, după ce apele Siretului s-au revărsat peste gospodăriile lor. Atunci, cota de pericol a fost depăşită cu aproape un metru în zona respectivă, iar debitul râului a atins maximul de 2.676 metri cubi pe secundă. La vremea respectivă, autorităţile promiseseră că vor construit în zonă un dig, licitaţia a fost contestată, iar lucrările nu au mai început.

Foto: Antena 3

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Bacău inundatii
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close