Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu a depus amendamente la Legea graţierii. Cere grațierea persoanelor condamnate pentru terorism

Traian Băsescu a depus amendamente la Legea graţierii. Cere grațierea persoanelor condamnate pentru terorism

Traian Băsescu a depus amendamente la Legea graţierii. Cere grațierea persoanelor condamnate pentru terorism
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    20 Apr 2017   •   08:34

Traian Băsescu a depus o serie de amendamente controversate la Legea graţierii.

Fostul preşedinte cere graţierea celor care au primit pedepse mai mici de zece ani şi chiar a persoanelor condamnate pentru terorism, scrie news.ro.

Traian Băsescu mai vrea reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte de corupţie, pentru persoanele de peste 60 de ani şi pentru femeile condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă.

Fostul președinte mai dorește şi mărirea perioadei de timp în care un condamnat eliberat trebuie să returneze prejudiciu, de la un an, la trei ani, dar şi scutirea de plata prejudiciului pentru cei care nu au posibilităţi financiare.

×
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close