Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui
-Nu se poate atribui prin lege un contract. Acest lucru este confirmat de jurisprudenţa CC prin deciziile sale.
-Am prevenit guvernul asupra faptului că acest proiect de lege este neconstituţional.
-Riscul este ca această dispută să continue pe baza faptului că avem o lege în Parlament, iar după o lună-două să constatăm că ceea ce au votat parlamentarii să fie declarat neconstituţional.
-Ponta minte când îmi atribuie promulgarea legilor privind privatizarea Petrom. Victor Ponta dacă nu minte, nu poate să facă politică.
-RMGC primeşte dreptul să facă exproprieri, ceea ce este neconstituţional.
Despre neconstituţionalitatea acordului dintre Guvern şi RMGC a vorbit şi Radu Tudor în emisiunea Punctul de Întâlnire, din 15 septembrie, când a prezentat un document exploziv: avizul Ministerului Justiţiei pentru proiectul Roşia Montană. În cadrul emisiunii, europarlamentarul Norica Nicolai a declarat că e pentru prima oară din 1989 când un stat îşi deleagă competenţele constituţionale unei entităţi private.
-Prin această lege se permite prelungirea licenţei până la 20 de ani, deşi prelungirile legale sunt de maximum 5 ani. Este o încălcare a Constituţiei.
-Nu voi sta spectator, cum a stat Ion Iliescu la privatizarea Rompetrol şi Petrom.
-Victor Ponta a făcut un joc de tip CFR Marfă. El trebuie să înţeleagă că trebuie să-şi asume responsabilitatea.
-Faptul că am spus că legea este neconstituţională nu înseamnă că mi-am schimbat părerea.
-Nu pot să nu observ că toată disputa este legată de două abordări, ambele incorecte. Unii susţin locurile de muncă, alţii susţin că cianurile ne vor otrăvi pe toţi.