x close

Traian Băsescu: Trebuie să considerăm că suportul din afară nu există. Fiecare stat are problemele proprii

de N.B.    |    16 Noi 2011   •   13:59
Traian Băsescu: Trebuie să considerăm că suportul din afară nu există. Fiecare stat are problemele proprii 414 Foto: Mediafax

Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul unui interviu, că trebuie să fim prudenţi în ceea ce priveşte creşterea economică, argumentând că procentul de 4,4 % putea fi intuit dacă se ţinea cont de ponderea agriculturii.

Pe fondul unui an agricol foarte bun, care poate fi interpretat ca un rezultat conjunctural, alte segmente cu un aport important în creşterea economică au fost construcţiile.

"Este clar că unul din sectoarele care pot fi un motor de tracţiune pentru creşterea economică îl reprezintă construcţiile, infrastructurile" a declarat preşedintele României. În acest sens el a lăudat activitatea Ministerului Transporturilor şi cea a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru investiţiile realizate.

"Guvernul a adoptat măsuri de austeritate pe care toţi le regretă. Pe de altă parte a concentrat resursele pe care le-a avut în construcţii" a argumentat Traian Băsescu, spunând că investiţiile făcute au creat locuri de muncă şi au contribuit la creşterea PIB.

În sensul controlării segmentelor neconjuncturale, Traian Băsescu a amintit o măsură luată de Guvern, prin care nu se vor mai sista lucrările la drumuri în perioada sezonului rece.

Ministerele Dezvoltării, Transporturilor şi Mediului sunt ministere fundamentale în ceea ce priveşte alocarea banilor pentru investiţii în construcţii, în infrastructură, a declarat preşedintele. Dacă ultimele două sunt responsbile cu atragerea şi alocarea fondurilor europene pentru proiectele mari, MDRT are la dispoziţie sume mari pentru o mulţime de proiecte mici.

Întrebat despre criza din zona Euro şi modul în care aceasta afectează planurile României de privatizare a companiilor de stat, Traian Băsescu a declarat că "trebuie să considerăm că suprtul din afară nu există". Şeful statului susţine că nu ne putem aştepta ca Germania să vină în România să creeze locuri de muncă, "fiecare stat are acum propriile probleme".

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati