Antena 3 CNN Actualitate Traseul Magistralei 6 se modifică. Șapte stații dispar din noul proiect

Traseul Magistralei 6 se modifică. Șapte stații dispar din noul proiect

Traseul Magistralei 6 se modifică. Șapte stații dispar din noul proiect
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
28 Sep 2016   •   13:49

Traseul Magistralei 6 ar putea fi schimbat. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect normativ prin care schimbă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni" şi va declanşa exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe traseul lucrării.

Proiectul prevede „modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1030/2009". Revizuirea soluţiei tehnice iniţiale constă în reconsiderarea traseului pe porţiunea centrală a Municipiului Bucureşti, în sensul că linia de metrou nu va mai pleca din Piaţa Victoriei pe traseul Bulevardul Ion Mihalache – Bulevardul Expoziţiei, ci se va desprinde din Staţia 1 Mai în paralel cu calea ferată Bucureşti-Constanţa şi se va înscrie pe Bulevardul Expoziţiei, apoi pe traseul iniţial.

Faţă de traseul aprobat iniţial, noua rută are unele avantaje, între care – potrivit notei de fundamentare a proiectului – se numără legătura directă între Gara de Nord – Gara Băneasa – Aeroportul Băneasa şi Aeroportul Henri Coandă Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor (ca în varianta iniţială), accesul direct al călătorilor în întreaga reţea de metrou prin staţia existentă Gara Basarab, utilizarea staţiilor deja în funcţiune ale Racordului 1 Mai – Griviţa - Gara Basarab - Gara de Nord şi costuri de realizare ale întregii investiţii mai mici.

Viitoarele staţii de metrou vor fi în număr de 12, faţă de 19 staţii în proiectul iniţial, lungimea interstaţiei fiind de un kilometru.

Cât priveşte exproprierile, iniţiatorii proiectului arată că pentru realizarea lucrării „este necesară exproprierea unor imobile proprietate privată (persoane fizice şi juridice), cât şi transferarea unor suprafeţe de teren/construcţii din domeniul statului/domeniul public al unităţilor administrativ – teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi ale Hotărârii Guvernului nr. 53/2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010".

Suprafaţa totală afectată de coridorul de expropriere/transfer este de 225.903 mp, din care domeniul public al statului acoperă 167.920 mp, iar proprietăţile private - 57.983 mp.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close