Antena 3 CNN Actualitate Trei ani cu suspendare pentru şoferul care a provocat accidentul de la Tâncăbeşti (VIDEO)

Trei ani cu suspendare pentru şoferul care a provocat accidentul de la Tâncăbeşti (VIDEO)

Trei ani cu suspendare pentru şoferul care a provocat accidentul de la Tâncăbeşti (VIDEO)
21 Apr 2010   •   19:08

Pedeapsa primită de şoferul basculantei care, în urmă cu doi ani, a dărâmat o pasarelă pe DN1, în localitatea ilfoveană Tâncăbeşti, este de 3 ani de închisoare cu suspendare şi plata unor despăgubiri de 280.000 de euro. În urma accidentului, doi oameni şi-au pierdut viaţa.

Accidentul s-a petrecut în anul 2008, la sfârşitul lunii iunie. Pasarela de câteva tone s-a desprins atunci de braţele laterale, după ce a fost lovită cu putere de bena ridicată a unei basculante, care se pare că mergea cu viteză mare. Construcţia de fier a căzut peste două autoturisme.
Femeia care conducea una dintre maşini a murit înainte ca cei de la descarcerare să ajungă la ea. Alte două persoane au fost rănite, dintre care una nu a supravieţuit.
Şoferul vinovat de accident nu va mai avea voie să conducă timp de 11 ani. În plus, el va trebui să scoată din buzunar nu mai puţin de 280.000 de euro. Banii vor fi oferiţi ca daune morale familiilor celor trei victime.

Sentinţa dată miercuri îi nemulţumeşte însă pe părinţii victimelor. Spun că normal era ca şoferul să fi primit pedeapsa maximă cu executare. Şi pentru că nu s-a întâmplat asta, vor ataca decizia la tribunal.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: inchisoare suspendare pedeapsa
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close